În perioada sărbătorilor pascale comercianţii vor putea vinde pe domeniul public flori, felicitări şi cadouri. Conform unui comunicat al Primăriei, conducerea municipalităţii a aprobat pentru perioada 30 martie - 5 aprilie amplasamentele pentru comercializarea produselor specifice Sărbătorii Paştelui.

Cele 105 locuri de vânzare sunt dispuse pe 14 amplasamente cum ar fi pietonalul străzii Republicii, platoul staţiei de tramvai din piaţa Unirii, zona grădiniţei din Calea Aradului, zona de la intrarea în pieţele Rogerius, respectiv Nufărul şi altele.

Prin dispoziţia primarului este interzisă comercializarea de flori în cutii de carton şi acoperirea tonetelor pentru vânzare cu folie de plastic, material textil sau cartoane.

Comercianţii pot depune cereri pentru rezervarea de locuri la Centrul de Informaţii Publice din Primăria Oradea. Desfăşurarea de activităţi de comerţ sezonier se poate face doar în baza unei convenţii încheiate cu Administraţia Imobiliară Oradea şi doar pe amplasamentele aprobate de municipalitate.

Agenţii din cadrul Compartimentului Control Comercial al Poliţiei Comunitare Oradea vor verifica în teren respectarea regulilor generale de comerţ, a amplasamentelor stabilite prin dispoziţia primarului şi a achitării taxei aferente ocupării domeniului public, iar contravenienţii vor fi amendaţi.