Liderul opoziţiei liberale din Consiliul Judeţean, Ionel Avrigeanu, a tras linie sub primul an de guvernare PSD-UDMR-ALDE la nivelul judeţului. "În afară de imagine şi PR (n.r.- public relations), Consiliul Judeţean nu face nimic!", a concluzionat Avrigeanu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi.

Liberalul a enumerat principalele trei promisiuni făcute bihorenilor de actuala conducere a CJ în vara anului trecut - de la asfaltarea tuturor drumurilor din judeţ şi construirea a 31 kilometri de piste pentru biciclete la amenajarea de bazine didactice pentru înot - şi a arătat că nu s-a ales nimic de ele.

"În ce priveşte asfaltarea drumurilor, e adevărat că au început de curând lucrările la drumul Lăzăreni - Căpâlna, dar şi acolo cu întârziere. S-au pierdut trei luni în care se putea lucra", a spus liberalul.

Avrigeanu a deplâns nu doar starea proastă a drumurilor, unde conducerea judeţului ar putea invoca lipsa de fonduri, dar şi faptul că, lăsate în paragină, acestea sunt pline de buruieni şi au nevoie doar de o mână de gospodar.

Nici piste, nici bazine...

Despre promisiunile privind amenajarea de piste pentru biciclişti spre Apuseni, dar şi pentru a lega localităţile din jurul Oradiei, liderul opoziţiei liberale a spus că acestea s-au blocat în faza de proiect. "În afară de Studiul de Fezabilitate nu aţi auzit nimic şi nici nu o să auziţi", a afirmat Avrigeanu.

Potrivit liberalului, preşedintele CJ Pasztor Şandor s-a hazardat să promită anul trecut construirea de piste pentru biciclişti fără să existe măcar o estimare a investiţiei, iar la finalizarea SF-ului a realizat că exproprierea terenurilor ar costa mult peste posibilităţile financiare ale judeţului, aşa încât proiectul va fi cel mai probabil abandonat.

Avrigeanu a criticat inclusiv proiectul privind amenajarea de bazine pentru înot, arătând că inclusiv acolo unde acestea se pot materializa, CJ nu face decât să risipească banii.

"Investiţia de la Nucet este cel mai bun exemplu. Şi cea mai mică comună din judeţ are o populaţie mai mare. Proiectul face parte din lista lungă a deciziilor greşite luate de-a lungul timpului, cum ar fi construirea de blocuri ANL în localităţi fără specialişti, de săli de sport în comune fără tineret şi amenjarea de parcuri în păduri!", a spus Avrigeanu.

Trei propuneri liberale

Liderul opoziţiei a arătat că, pentru a trezi conducerea judeţului din "hibernarea de vară" în care se găseşte, liberalii au depus până acum trei proiecte de hotărâri care ar urma să fie dezbătute în plen.

Astfel, în urmă cu trei săptămâni, grupul PNL a cerut în scris transformarea clădirii Policlinicii Mari în palat administrativ pentru CJ, astfel încât judeţul să nu mai fie nevoit să caute chirie de mii de euro pentru Instituţia Arhitectului Şef, dar şi reabilitarea faţadei Filarmonicii de Stat.

De asemenea, săptămâna trecută liberalii au depus un proiect prin care propun renunţarea la achiziţionarea de către CJ a castelului de la Cighid şi a 5 hectare de teren contra sumei de o jumătate de milion de euro, cerând în schimb identificarea în zonă a unei suprafaţe similare pe care judeţul o are în proprietate sau pe care o poate primi în administrare gratuită de la unul dintre consiliile locale, aşa încât banii ar putea fi folosiţi, mult mai eficient, pentru construirea unei clădiri noi, cu toate facilităţile necesare pentru tinerii cu dizabilităţi.

Bolojan bănuieşte rea-voinţă

Prezent la conferinţa de presă, liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi-a arătat din nou disponibilitatea de a sprijini CJ în procesul de reabilitare a clădirii fostei Policlinici Mari.

"Noi suntem dispuşi să susţinem preluarea acestei clădiri pentru reabilitare. Primăria poate întocmi documentaţia şi acorda împrumut pentru lucrări. În cazul clădirilor-monument, împrumutul poate acoperi şi 100% din costuri, iar al celor care nu sunt monument este de 50%. Poate intra şi Consiliul Judeţean în acest program, dacă nu are resurse. Dar dacă este vorba de rea-voinţă nu avem ce face...", a spus primarul Oradiei.

Liderul PNL Bihor a arătat că într-o situaţie similară este şi clădirea Filarmonicii. "Am avut discuţii cu reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice, care au garantat că dacă o reabilitează Consiliul Judeţean nu riscă nimic. Episcopia se obligă ca în cazul în care va câştiga clădirea în instanţă să returneze toţi banii cheltuiţi pe reabilitarea ei", a zis liberalul.

Bolojan a adăugat că pe lista clădirilor nereabilitate aflate în proprietatea CJ se mai numără şi clădirea Teatrului de Păpuşi din strada Vasile Alecsandri, dar a admis că imobilul nu arată la fel de rău ca şi celelalte două.