„Am anunţat cu două săptămâni înainte ca partidul să ia vreo decizie în acest sens că nu voi vota pentru proiectul de exploatare de la Roşia Montană. Toate argumentele pro sunt de natură economică, dar îndoielnice, şi toate argumentele contra sunt de natură ecologică şi sunt certe", a declarat joi, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o împreună cu Cristian Bodea, senatorul PNL Bihor Valeriu Boeriu.

Să tăiem pădurile!

Boeriu a făcut cu două zile în urmă o declaraţie politică în plenul Senatului pe tema Roşia Montană, intitulată „Avem resurse naturale. Cum scăpăm de ele?", în care a ironizat dur pretenţia premierului Victor Ponta că proiectul de exploatare este bun pentru România.

„România aplică de mai mulţi ani Programul Naţional „După noi potopul". România vinde tot, după petrol, gaze şi aur, îşi vinde toate resursele naturale. Cetăţenii se întreabă ce ar putea urma? Ar putea urma pădurile. S-ar crea astfel mii de locuri de muncă pentru drujbişti timp de câţiva ani. Apoi, după tăierea pădurilor, atâtea câte mai avem, din redevenţa de 4% sau chiar 6% am putea să facem lucruri folositoare, să modernizăm drumurile forestiere sau să construim zeci de fabrici de mobilă şi de hârtie. Nepărat, înainte de a vota vânzarea pădurilor, parlamentarii vor vizita cel puţin o pădure, pentru a decide în cunoştinţă de cauză", a comentat, cu sarcasm, senatorul liberal atât pretenţia lui Ponta că vânzarea resurselor „este bună pentru România", cât şi slugărnicia unor parlamentari de a merge la Roşia Montană pentru a-i găsi argumente favorabile.

Lăsând gluma la o parte, senatorul PNL a spus că îi felicită pe toţi membrii comisiei speciale a Parlamentului care nu au făcut deplasarea „populistă" la Roşia Montană, şi că „nu văd rostul repetării acestui circ cu căşti de miner".

Mascaradă

„Se poartă un teatru al comisiilor parlamentare, o mascaradă a comisiilor de specialitate", a spus şi senatorul Cristian Bodea, adăugând că la fel ca în cazul Roşia Montană s-a întâmplat şi cu aşa-zisa comisie a vicepremierului Liviu Dragnea privind regionalizarea.

„Rostul acestor comisii este să se prefacă a dezbate ceea ce deja de fapt s-a bătut în cuie. La regionalizare, comisia s-a prefăcut că a căutat soluţiile cele mai potrivite pentru reorganizarea administrativ-teritorială, dar a găsit fix cele opt regiuni care existau. Dovadă sunt reorganizările din Sănătate şi Finanţe", a spus Bodea, făcând referire la transformarea direcţiilor judeţene de finanţe în administraţii judeţene încorporate unor direcţii regionale, precum şi la proiectul de transformare, după acelaşi model, a direcţiilor judeţene de ambulanţă în servicii judeene subordonate unor direcţii regionale.

„Vrem doar să dăm o aparenţă de democraţie unor decizii pe care miniştrii le iau prin birouri. Aşa s-a vrut şi cu Roşia Montană, atâta doar că PNL a refuzat să mai joace în această mascaradă", a spus senatorul liberal.

Cristian Bodea consideră că PSD, care are cuvântul decisiv în guvernare, „joacă un joc periculos în asemenea mascarade", pentru că „nu poţi prosti cetăţenii la nesfârşit, dovadă sunt protestele din stradă". El a mai spus că dacă guvernanţii vor să ia decizii în ce priveşte subiectele controversate cum sunt exploatarea aurului şi gazelor de şist, dar şi regionalizarea, „trebuie să deschidă dezbateri reale şi sincere".

În context, el a criticat şi modul în care prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis „nu a prezentat în partid niciun proiect privind regionalizarea", deşi i s-a încredinţat această temă.