La Oradea, PNL poate conduce oraşul de unul singur, a arătat joi primarul reales Ilie Bolojan, fără însă a preciza dacă va face acest lucru sau cu UDMR într-o alianţă gândită, de fapt, pentru Consiliul Judeţean Bihor.

„Cel mai bun scor” nu e destul

„La Consiliul Local Oradea, PNL a obţinut 18 mandate (n.r. – din totalul de 27), ceea ce înseamnă o majoritate de două treimi, care creează premisele unei colaborări fără probleme între executiv şi majoritatea din Consiliu”, a spus Bolojan în prima sa conferinţă de presă de după scrutin, susţinută joi împreună cu viceprimarul încă în funcţie, Mircea Mălan, care însă vizează preşedinţia CJ.

La rându-i, acesta a constatat că PNL are în „parlamentul” judeţean 17 din cele 35 de mandate, adică „cel mai bun scor obţinut după 1990 de vreun partid în Bihor”, dar totuşi insuficient pentru a deţine singur majoritatea, motiv pentru care este obligat să încerce formarea unei majorităţi prin negocieri cu altă formaţiune. „Noi ne-am propus 19 mandate din cele 35, dar am obţinut 17, ceea ce ne face să purtăm negocieri”, a spus Mircea Mălan.

Preferă UDMR

Întrebaţi de jurnalişti cu care formaţiune din celelalte trei intrate în Consiliul Judeţean - PSD, UDMR şi ALDE - vor încerca liberalii să se alieze, nici Bolojan şi nici Mălan nu au dorit să facă nominalizarea, însă au arătat că cea cu UDMR ar fi cea mai bună din toate punctele de vedere, atât matematic (date fiind voturile obţinute de fiecare), cât şi „demografic” (pentru a fi reprezentaţi în conducerea judeţului şi bihorenii de etnie maghiară) şi administrativ (pentru ca proiectele pentru judeţ să nu fie blocate).

„La Consiliul Judeţean lucrurile sunt simple. Poate fi făcută o majoritate de două treimi dacă vom avea o coaliţie PNL-UDMR, pentru că este foarte puţin probabilă o coaliţie PNL-PSD - şi ar fi cea mai bună, matematic şi demografic, dar şi administrativ, pentru că s-ar baza pe o majoritate de două treimi - sau poate fi făcută o coaliţie PSD-UDMR-ALDE, dar ar fi o coaliţie de blocaj, având în vedere că ar fi fragilă şi fiecare absenţă (n.r. – a unui consilier din această majoritate) ar fi riscantă pentru proiectele pentru care sunt necesare voturi cu două treimi”, a explicat Bolojan.

Au început „discuţiile”

La insistenţelor jurnaliştilor, Ilie Bolojan a divulgat cu privire la viitoarea majoritate un singur lucru, şi anume că „am început discuţiile cu UDMR, urmează să le continuăm şi sper că în prima parte a săptămânii viitoare să existe o majoritate stabilă”.

Liderul liberal a refuzat, totuşi, să precizeze cine face parte din echipa de negociere a PNL, cine sunt negociatorii UDMR şi ce anume le-ar oferi cei dintâi celor din urmă. „Oricât de mult aţi repeta aceste întrebări, în acest moment nu pot să spun mai mult”, a zis, sec, Bolojan.

Discuţiile între PNL şi UDMR au fost declanşate chiar dacă, potrivit unor surse atât din interiorul acestor formaţiuni, cât şi din PSD, încă dinaintea campaniei ar fi existat o înţelegere ce urma să ducă la alegerea ca preşedinte al CJ a liderului PSD, Ioan Mang, cu sprijinul unei grupări din UDMR în fruntea căreia s-ar afla preşedintele executiv Szabo Odon.

Pe de altă parte, liberalii se arată precauţi, Bolojan afirmând că din rândul consilierilor municipali PNL persoana nominalizată să ocupe funcţia de viceprimar urmează să fie stabilită abia marţi. Altfel spus, cum Mălan a candidat şi la Consiliul Local Oradea, în cazul în care negocierile cu UDMR vor eşua, el ar putea rămâne, ca până acum, viceprimar, ipoteză pe care, de altfel, a admis-o şi el: „De vreme ce sunt pe lista de consilieri locali, teoretic am aceeaşi şansă să preiau responsabilităţile de viceprimar pe care o are oricare din ceilalţi 17 consilieri locali ai PNL”.