Vor o lege clară

Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea au anunţat joi că săptămâna aceasta, pe 5 martie, au depus un proiect de lege pe care îl vor adoptat în regim de urgenţă, pentru modificarea Legii Petrolului (ce datează din 2004), astfel încât aceasta să interzică în mod expres exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, în toată ţara, până când acest tip de exploatări vor fi reglementate printr-o lege specială.

Cei doi au motivat, într-o conferinţă de presă, că au pornit acest demers deoarece în prezent, prin ambiguităţile pe care le conţine, Legea 238/2004 nu interzice aceste exploatări, iar Guvernul Ponta, la finele anului trecut, a emis două Hotărâri prin care, pe baza unor avize ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emise în timpul Guvernului Boc, a fost autorizată "explorarea-exploatarea-dezvoltarea" în două perimetre din judeţul Bihor, din localităţile Tria şi Tulca, alte două avize ale ANRM fiind emise pentru încă două perimetre- Băile Felix şi Voivozi - în acelaşi an 2011 şi putând fi autorizate de Guvern în perioada următoare.

"De aceea considerăm absolut necesară completarea Legii Petrolului, în sensul clarificării faptului că nu face obiectul acesteia exploatarea combustibililor fosili neconvenţionali, respectiv gazele de şist, gazele din formaţiuni compacte, metanul din straturile de cărbune, petrolul din formaţiunile compacte şi petrolul de şist", a explicat senatorul Valeriu Boeriu.

Metodă cu riscuri

"Completarea Legii Petrolului se impune în contextul în care tehnica fracţionării hidraulice, prin care se extrag aceşti combustibili, a fost respinsă pe scară largă în Uniunea Europeană, România însăşi instituind în prima parte a anului trecut un moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european", a adăugat senatorul liberal.

El a motivat că exploatarea gazelor de şist poate avea "un impact devastator asupra mediului", precum cutremure, contaminarea apei fratice cu subtanţele chimice folosite în procesul de fisurare a rocilor, afectarea culturilor agricole şi a proceselor de irigare prin folosirea la o singură sondă a milioane de litri de apă.

Potrivit proiectului de lege depus împreună cu senatorul Cristian Bodea, Legea Petrolului din 2004 ar urma să fie completată la articolul 1 cu un alineat care să precizeze concret: "Nu face obiectul prezentei legi operaţiunile de exploatare a combustibililor fosili neconvenţionali, respectiv gazele de şist, gazele din formaţiuni compacte, metanul din straturile de cărbune, petrolul din formaţiunile compacte şi petrolul de şist".

Apel la sinceritate

Senatorul Cristian Bodea a declarat că atitudinea parlamentarilor USL faţă de această iniţiativă va releva "sinceritatea politicienilor români" şi va arăta dacă actuala majoritate parlamentară este consecventă poziţiei adoptate de USL în decursul anului trecut, când s-a pronunţat împotriva exploatării gazelor de şist. "Acest proiect va fi ca un turnesol pentru sinceritatea politicienilor noştri. Dacă acest amendament cade, înseamnă că Guvernul şi majoritatea parlamentară vrea exploatarea gazelor de şist pe şest şi că se ascunde sub ambiguitatea din actuala Lege a Petrolului", a spus Bodea.

Acesta a adăugat că a solicitat în scris ca proiectul să fie dezbătut în procedură de urgenţă, date fiind "protestele organizate peste tot în ţară acolo unde Guvernul a hotărât că se pot face explorări-exploatări de gaze de şist", dar a adăugat că acest lucru depinde de Biroul Permanent al Senatului şi al Camerei Deputaţilor.

Ghilea - curajos după, PSD-iştii - "la cutie"

În context, Bodea l-a criticat pe senatorul Gavrilă Ghilea, fost prefect al judeţului Bihor, care a depus recent o iniţiativă pentru interzicerea exploatării gazelor de şist, dar numai în vecinătatea staţiunilor turistice, după ce în ultimii patru ani "s-a făcut că nu a văzut că propriul Guvern, Boc, a deschis această cutie a Pandorei". "Ori domnul Ghilea nu ştia despre avizele date de ANRM în 2011 pentru exploatarea de gaze de şist în Bihor, ori nu a avut curajul să deschidă gura împotriva Guvernului Boc", a spus Bodea.

La rându-i, senatorul Boeriu a spus că regretă că demersului său şi al lui Bodea nu i s-au alăturat şi parlamentarii PSD Bihor, care anul trecut se manifestau împotriva exploatării gazelor de şist. "Mă surprinde lipsa de reacţie a colegilor din PSD Bihor", a spus Boeriu.

"Vrem consecvenţă"

Cei doi senatori liberali au explicat, de asemenea, că prin demersul lor de acum vor să fie consecvenţi cu propriile atitudini din perioada când USL era în opoziţie, şi că apreciază că trebuie să aibă şi acum, la putere, aceeaşi atitudine. "Noi vrem să ieşim din logica asta că protestezi sau eşti exigent numai când eşti în opoziţie, iar când ajungi la putere uiţi. Trebuie să fim exigenţi şi la putere la fel ca atunci când ai fost în opoziţie", a spus Valeriu Boeriu.

În judeţul Bihor, împotriva exploatării gazelor de şist s-au pronunţat până acum şi preşedintele Consiliului Judeţean, liberalul Cornel Popa, cât şi edilii comunei Sânmartin, pe raza căreia se află staţiunea Băile Felix, unul dintre perimetrele unde ANRM a autorizat efectuarea activităţii de "explorare-exploatare-dezvoltare petrolieră" pentru companiile East West Petroleum Corporation şi Clara Petroleum.