La o lună după ce conducerea Consiliului Judeţean a retras de pe ordinea de zi a "parlamentului" bihorenilor un proiect de hotărâre prin care urma să fie alocat 1 milion de lei pentru cultele din judeţ, liderul consilierilor liberali, Ionel Avrigeanu, a anunţat că aceştia au elaborat propriul proiect, care foloseşte un criteriu obiectiv.

"Esenţa proiectului nostru este că se aprobă repartizarea sumei proporţional cu numărul de credincioşi pe care îl are fiecare cult. Avem şi o anexă: ortodocşii 56%, romano-catolicii 8,4%, reformaţii 16,5%, penticostalii 6,6%, baptiştii 3,8%, greco-catolicii 2,12%, conform Recensământului oficial din 2011", a spus Avrigeanu într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o vineri la sediul PNL Bihor.

Acesta a adăugat că, potrivit proiectului iniţiat de liberali, în cazul ortodocşilor banii ar urma să fie viraţi protopopiatelor, cu scopul "să lăsăm conducerea cultelor să stabilească alocarea pe parohii în funcţie de necesităţi".

Avrigeanu a criticat orice altă intenţie de a aloca fondurile, subiectivă, care ar ţine seama de caracteristici etnice sau de apropierea unor şefi de culte faţă de politicieni. "A repartiza fondurile pe ochi frumoşi, ca să nu spun altfel, ar însemna să-i favorizăm pe unii în dauna altora", a mai spus liberalul.