Primarul Florin Birta, din nou candidat pentru această funcție, a declarat, miercuri, că în următorul mandat, dacă orădenii vor considera că în acesta „ne-am făcut datoria”, vrea să acorde prioritate unor proiecte în domenii precum educația, sănătatea, cultura, spațiile verzi, transportul în comun și reabilitarea blocurilor de locuințe.

Noi unități de învățământ

„Vrem să investim în creșterea calității vieții orădenilor”, a spus Florin Birta într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Bihor, la care au participat, între alții, și doi profesioniști cooptați recent care să candideze la Consiliul Local Oradea, Carmen Rus, managerul Filarmonicii, și dr. Dănuț Dejeu, chirurg oncolog și șef de secție la Spitalul Județean.

„Noi vedem educația ca fiind unul dintre pilonii de bază pentru viitorul orădenilor”, a spus Birta, arătând că linia actuală a administrației locale, care are în derulare proiecte de 211 milioane euro cu fonduri UE pentru reabilitarea și construirea a noi unități de învățământ, va fi continuată și în următorii 4 ani.

Ca exemple, vor fi dotate cu mobilier și echipamente IT toate sălile de clasă din Oradea, iar după ce în acești ani au fost date în folosință două creșe noi, în Parcul Industrial din Șoseaua Borșului și în zona Ceyrat, la toamnă vor mai fi deschise încă două, cu 150 locuri, în Nufărul și în zona Aluminei. Tot în Nufărul, va fi construită o nouă școală, pentru ca liceul Onisifor Ghibu, singurul unde sunt cursuri în două schimburi, să nu mai fie nevoit să împartă elevii dimineața și după-amiaza.

În ce privește sistemul sanitar, amintind că atât Staționarul I (de pe Doja), cât și Staționarul II (din Coposu) au fost reabilitate, iar Spitalul Județean va avea o nouă policlinică și o parcare nouă la finele acestui an, Birta a spus că Primăria a licitat deja și reabilitarea Staționarului III (Maternitatea).

200 de blocuri pentru reabilitare

Pe de altă parte, arătând că Oradea a atras în acest mandat două mari investiții (Nokian, de 650 milioane euro, și Stihl, de 125 milioane euro), liberalul a afirmat că politica administrației locale de atragere de investitori care să ofere salarii mai mari va continua. În context, Birta a prezentat creșterea salariului mediu al orădenilor din 2009 la finele anului trecut (de la 326 euro la 838 euro).

De asemenea, el a spus că municipalitatea va continua extinderea spațiilor verzi (în ultimii 4 ani suprafața acestora fiind cu 10 hectare mai mare), fiind în lucru reabilitarea a 2 parcuri mari (Petöfi și Bălcescu) și în plan a altor 5, cu fonduri UE de 24 milioane euro, dar și că va continua pietonalizarea unor piațete (Concordiei, Dunării și alte 3).

Totodată, Birta a afirmat că după trecerea pe energie geotermală a cartierului Nufărul I urmează regenerarea acestuia, iar în următorii 4 ani vor fi reabilitate în întregul oraș 200 de blocuri.

Nu politică, ci administrație

Acesta a adăugat că municipalitatea este în curs să achiziționeze încă 9 tramvaie moderne și va mai cumpăra altele 16, pentru a înlocui toată flota, precum și 30 de autobuze electrice.

Liberalul a mai spus că municipalitatea va întări și în continuare brandul orașului prin stimularea turismului și culturii locale, cu noi evenimente, ale căror număr și calitate „să crească de la an la an”, la fel ca și în acest mandat.

Birta a amintit că deși mandatul 2020 a început în condiții dificile, în plină pandemie, și a continuat cu bulversări provocate de război și creșterea prețurilor, în cei aproape 4 ani trecuți de atunci administrația pe care a condus-o s-a concentrat pe obiectivele propuse orădenilor. „Noi am încercat să demonstrăm că în Oradea nu facem politică, ci administrație”, a spus el.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!