Senatorul PNL Bihor Cristian Bodea nu plânge amarul colegilor de partid care vor fi schimbaţi de la şefia prefecturilor şi a instituţiilor guvernamentale deconcentrate. Dimpotrivă, liberalul cere renunţarea la "minciuna" numirii prin concurs şi adoptarea unei legi a demnitarului care să prevadă că la fiecare schimbare de guvern să poată fi numiţi, "la lumina zilei", directori, prefecţi şi subprefecţi asumaţi de partide, dar care să părăsească funcţiile odată cu plecarea de la guvernare a formaţiunilor care i-au numit.

"Ne trebuie o lege a demnitarului, care să scoată la lumină şi pună capăt minciunii cu directori, prefecţi şi subprefecţi numiţi prin concurs. Este o minciună şi o păcăleală. Victor Ponta schimbă acum prefecţii, subprefecţii şi directorii propuşi de PNL şi mă întreb: păi, dacă ăştia sunt înalţi funcţuionari publici sau, după caz, manageri, de ce trebuie să-i schimbe acum doar pentru că PNL nu mai e la guvernare? Şi asta este cum este, dar de ce pune în locul lor oameni de la UDMR, dacă i-a numit înainte prin concurs?", a arătat Bodea într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri.

Senatorul liberal consideră că, de fapt, numirile prin concurs sunt "o mascaradă pe care nu o mai crede nimeni". "Oamenii nu mai cred în minciuna asta, aşa că hai să facem lucrurile la vedere", a spus Bodea.

Concret, parlamentarul propune ca "directorii, prefecţii şi subprefecţii să fie numiţi politic, la vedere, să vină pe funcţii odată cu partidul de guvernământ şi să plece când partidul intră în opoziţie".

În prezent, spune Bodea, "avem false concursuri", la care se prezintă doar oamenii Puterii, dinainte câştigători. Apoi, când partidul intră în opoziţie, aceştia sunt schimbaţi cu forţa, iar respectivii, invocând faptul că au câştigat concursuri, dau în judecată Guvernul sau ministerele ori agenţiile, şi câştigă despăgubiri "pe care le plătim noi, toţi". "Asta nu-i politică, e bătaie de joc!", a concluzionat senatorul Cristian Bodea.