Peste 200 de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din Oradea au participat la ore de educaţie juridică susţinute de magistraţii Judecătoriei Oradea, într-un proiect extrajudiciar realizat de judecători în comun cu Inspectoratul Şcolar Bihor, care va continua şi în anul şcolar următor.

"Întâlnirile au avut loc în fiecare vineri, iar judecătorii le-au prezentat elevilor modul de organizare judiciară, drepturile pe care le au, răspunderea ce le-ar reveni în situaţia săvârşirii unor fapte ilicite. Consider că aceste întâlniri sunt binevenite în condiţiile în care s-a înmulţit numărul infracţiunilor comise de tineri, în special tâlhăriile şi infracţiunile la legea circulaţiei", a declarat vicepreşedintele Judecătoriei Oradea, judecătorul Cristi Danileţ.

Potrivit magistratului, proiectul va continua şi în următorul an şcolar. Totodată, în perioada verii, în instanţă îşi vor desfăşura activităţi de practică studenţii de la facultăţile de drept din cadrul Universităţii de Stat Oradea şi a Universităţii Agora.