Lansată la începutul lunii ianuarie a acestui an de către Compania Națională de Investiții din subordinea Ministerului Dezvoltării, licitația pentru atribuirea proiectării și construirii noului stadion municipal din Oradea se împotmolește în contestații.

Săptămâna trecută, CNI a dat câștigătoare oferta unei asocieri de firme conduse de Con-A Operations din Șelimbăr, județul Sibiu, dar rezultatul a fost contestat de toți ceilalți cinci concurenți care au depus oferte. „Am aflat această informație, deocamdată neoficial, la sfârșitul săptămânii trecute”, a confirmat, miercuri, pentru BIHOREANUL, primarul Oradiei, Florin Birta.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, firma Construcții Erbașu a contestat punctajul care i-a fost acordat, la fel ca asocierile conduse de Strabag, de ACI Construcții și de MIS Group, iar o altă asociere, condusă de Drum Asfalt, a contestat faptul că i-a fost respins un document.

Viitorul stadion municipal ar urma să aibă 16.000 de locuri, incluzând și un hotel cu restaurant, săli de conferințe și un centru SPA, investiția fiind estimată la 327.831.677 de lei, fără TVA, pentru proiectare, execuție și asistență tehnică.

Deși aprobată de Guvern la propunerea Primăriei și a CNI, construirea stadionului nu va începe anul acesta nici în eventualitatea finalizării licitației și semnării unui contract, cauza fiind lipsa fondurilor necesare, primarul Florin Birta anunțând acest lucru în luna iunie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!