Echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a, runda a 4-a, au obţinut o victorie şi două înfrângeri. Lotus Băile Felix, care a evoluat în deplasare, a reuşit să câştige meciul, în timp ce echipele care au jucat pe teren propriu, Crişul Sântandrei şi Bihorul Beiuş, au fost învinse.

Primul succes pentru Lotus

Fotbaliştii de la Lotus au reuşit să obţină prima lor victorie din actuala ediţie de campionat, după ce s-au impus la Turda, pe terenul echipei locale Sticla Arieşul, cu scorul de 1-0, iar unicul gol al disputei l-a reuşit Denis Sala, în minutul 57. Formaţia din Sânmartin are acum patru puncte şi ocupă locul 9 în serie.

În partida de la Turda, pentru Lotus Băile Felix au evoluat: Ed. Beke – D. Sala, T. Paublusztig, D. Stan, L. Ioviță, G. Cherman (min. 59 Yaya Diaby), D. Ciurcui – C. Trip, P. Blăgea (min. 59 T. Serediuc), A. Cherman (min. 77 I. Bere) – R. Tămaș (min. 90+3 T. Kpegouni). Antrenor Cosmin Bodea.

Penalty care n-a fost

Crișul Sântandrei a suferit o înfrângere pe teren propriu, în faţa celor de la Minaur Baia Mare, cu scorul de 1-2, după ce a luat golul al doilea în prelungiri, în minutul 90+6, dintr-un penalty, transformat de Sergiu Ciocan.

Cei de la Baia Mare au reuşit să deschidă scorul pe finalul primei reprize, în minutul 42, prin Viorel Chinde, iar bihorenii au egalat în minutul 80, prin Robert Popescu.

Penalty-ul acordat, însă, oaspeţilor în prelungiri de arbitrul clujean Mircea Salomir a fost unul controversat şi contestat de cei de la Crişul, mai cu seamă cu cât s-a putut vedea şi pe imaginile din transmisiunea online a meciului că portarul Iulian Anca Trip nu l-a atins pe jucătorul băimărean Viorel Chinde, care a simulat printr-un plonjon spectaculos.

Prin această înfrângere, Crişul Sântandrei rămâne cu 7 puncte în clasament şi coboară pe locul 5. În disputa cu Minaur, antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren echipa: I. Anca Trip – D. Hașaș, Y. Ndiesse, R. Pașcalău, Moussa Camara, A. Hosu (min. 60 R. Popescu), V. Costea, C. Ntchinda, D. Maghiar (min. 46 A. Petrache), D. Rusu şi C. Cirtea (min. 85 Acatrinei).

Bihorul Beiuş încă nu a reuşit să câştige acasă

Pe 20 septembrie, a evoluat acasă Bihorul Beiuş cu Unirea Dej. Echipa clujeană s-a impus cu scorul de 2-0, după ce la pauză scorul a fost egal, 0-0. Au marcat: Vasile Mihai, în minutul 52, și Andrei Istrate, minutul 87.

Ca urmare, şi Bihorul Beiuş ocupă locul 6, cu 6 puncte acumulate. Antrenorul Zoltan Vig a trimis în teren echipa: Fl. Bodea – Al. Jurcuț (min. 60 Ad. Ungur), M. Kovacs, Al. Rus, Sg. Bactăr, L. Buciuman, Vl. Degău, R. Turcan, D. Cociuba (min. 60 Al. Matiuță), M. Căprescu (min. 60 R. Bartha) şi Cl. Bercea (min. 74 A. Prața).

În celelalte trei partide ale etapei a 4-a s-au consemnat rezultatele: Sănătatea Cluj – CSM Sighetu Marmaţiei 0-0,  SCM Zalău – Olimpia Satu Mare 2-1 şi Unirea Tăşnad – Viitorul Cluj 3-1. Pe primul loc se află Unirea Tăşnad cu 12 puncte, urmată de SCM Zalău cu 10 puncte şi de Minaur Baia Mare, cu 9 puncte.

Marţi, o nouă etapă

Etapa următoare, a 5-a, este programată în această săptămână, marţi, de la ora 17, când Lotus Băile Felix va evolua acasă cu Sănătatea Cluj, Crişul Sânatndrei va juca la Cluj cu Viitorul din localitate, iar Bihorul Beiuş în Maramureş, cu CSM Sighetu Marmației.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!