În etapa de marţi din Seria a 10-a a Ligii a III-a la fotbal, formaţiile bihorene au cucerit un singur punct. Atât Crişul Sântandrei – în play-off, cât şi Lotus Băile Felix – în play-out, au evoluat în deplasare.
În etapa a 7-a din play-off, Crişul Sântandrei a jucat la Satu Mare, pe terenul echipei CSM Olimpia, o formaţie care luptă pentru barajul de promovare.
Dacă echipa din Sântandrei a trimis de două ori mingea în bară, prin Ioan Hora, în schimb gazdele au marcat de două ori, de fiecare dată în repriza a doua.
Scorul a fost deschis de Moussa Samake, care a înscris în minutul 58, iar apoi, peste zece minute, Nandor Pop a marcat pentru 2-0, scor cu care avea să se încheie jocul.
Crişul a înregistrat, astfel, cel de-al treilea eşec consecutiv din play-off şi rămâne pe locul 4, în timp ce CSM Olimpia a revenit pe locul 2, după ce la Zalău, în cealaltă partidă a etapei de marţi, liderul clasamentului, SCM din localitate, a surclasat CSM Sighetu Marmaţiei cu 6-1.
În jocul de la Satu Mare, antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren următoarea formulă: I. Anca Trip – L. Hadadea, R. Turcan, Cr. Oros, S. Gondor (min. 46 D. Maghiar), C. Trip (min. 77 L. Prundaru), A. Achim, Al. Sorian, I. Ban, I. Hora şi R. Popescu (min. 77 D. Mailinger).
În play-out, Lotus Băile Felix a evoluat marţi tot în judeţul Satu Mare, dar la Carei, cu CSM Victoria, într-un duel ce a opus primele două clasate din această fază a Seriei a 10-a.
Jucătorii echipei din comuna Sânmartin au reuşit să obţină un punct, după ce au fost conduşi la pauză, iar la un moment dat şi cu 2-0. Rezultatul partidei a fost 2-2, după ce bihorenii au marcat în partea a doua.
Deschiderea de scor s-a petrecut destul de rapid, în minutul 7, când Raul Tămaș a trimis în propria poartă. Apoi, în repriza a doua, Darius Marina a urcat scorul la 2-0 pentru gazde în minutul 57, numai că, peste doar două minute, Raul Tămaș s-a revanşat şi a înscris şi în poarta adversă, iar în minutul 84, Daniel Ghiță a închis tabela la 2-2.
După acest rezultat, Lotus Băile Felix rămâne pe locul 2, cu 35 de puncte, în timp ce CSM Victoria Carei este prima în play-out-ul seriei cu 36 de puncte.
În jocul de la Carei, antrenorul Cosmin Bodea a trimis în teren pentru Lotus Băile Felix echipa: A. Barabaș – S. Cucu, Sg. Oltean, D. Lupșe, M. Arsene, D. Ciurcui, D. Gheban (min. 81 P. Blăgea), G. Gitye (min. 90+3 D. Sala), D. Ghiță, D. Duma (min. 54 I. Pașcu) şi R. Tămaș (min. 90+3 S. Oșvat).
În etapa viitoare, Lotus Băile Felix va evolua pe teren propriu, vineri, 10 mai, de la ora 18, cu Sănătatea Cluj, în timp ce o zi mai târziu, sâmbătă, 11 mai, de la aceeaşi oră, 18, Crişul Sântandrei va juca tot în deplasare, pe terenul echipei maramureşene CSM Sighet.