Cele două formaţii bihorene de fotbal din Liga a III-a, FC Bihor Oradea şi Lotus Băile Felix, vor disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17, jocurile din etapa a 2-a a Seriei a 10-a.

Dacă FC Bihor va evolua pe teren propriu, în compania celor de la Victoria Carei, Lotus Băile Felix va avea o misiune dificilă în deplasare, pe terenul echipei SCM Zalău, una dintre formaţiile cu pretenţii, care şi-a fixat ca obiectiv promovarea anul acesta.

Pentru FC Bihor, jocul de sâmbătă va fi primul de pe teren propriu în noul sezon oficial, conducătorii echipei orădene sperând într-un joc bun al „roş-albaştrilor”, un rezultat pe măsură, dar şi un număr cât mai mare de suporteri în tribună. În acest sens au fost puse deja în vânzare biletele şi abonamentele pentru noul sezon.

Conform preşedintelui Sandor Kulcsar, deja s-a înregistrat o cerere mai mare pentru abonamente decât pentru bilete. Preţul unui abonament la jocurile de acasă din acest sezon pentru FC Bihor este de 100 de lei, în timp ce biletul de intrare la meci va costa 10 lei, copiii sub 14 ani urmând a avea însă gratuitate.

Atât abonamentele, cât şi biletele pot fi achiziţionate online, pe platforma eventbook.ro (Bilete online | Eventbook). Biletele pot fi cumpărate însă şi de la stadion, înainte de începerea jocurilor.

„Ne aşteaptă un joc greu, cu o echipă destul de incomodă. Am fost şi i-am văzut la primul lor meci, cel cu CSM Satu Mare. Este o echipă matură, organizată, cu jucători experimentaţi”, a declarat pentru BIHOREANUL, Florin Fărcaş, antrenorul echipei FC Bihor.

Tehnicianul orădean nu se va putea baza în continuare, nici la jocul cu Victoria Carei pe portarul Bob şi jucătorii de câmp Roşu şi Oşvat.

Reamintim că FC Bihor se prezintă la acest joc după ce în prima etapă a campionatului a câştigat vinerea trecută, cu scorul de 4-3 pe terenul echipei Lotus Băile Felix, dar apoi miercuri a cedat cu 0-2, tot în deplasare, cu Lotus, dar în cupă.

De partea cealaltă, CSM Victoria Carei, o formaţie nou-promovată în Liga a III-a, a evoluat pe teren propriu în etapa de debut şi a fost învinsă de CSM Satu Mare, cu scorul de 3-1.

La rândul ei, Lotus Băile Felix se deplasează la Zalău, pentru a întâlni sâmbătă formaţia locală SCM. Se anunţă un joc foarte dificil pentru bihoreni, care se vor duela cu una dintre formaţiile care şi-au anunţat intenţiile la promovare anul acesta, după ce în sezonul trecut, în pofida condiţiilor de care a beneficiat, a dezamăgit.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care şi-a anunţat obiectivul de a promova, o echipă cu un buget bun. Mergem însă să facem un joc bun şi să cucerim punct sau puncte”, a precizat pentru BIHOREANUL Gheorghe Ghiţ, antrenorul echipei Lotus Băile Felix. Tehnicianul echipei din Sânmartin nu se confruntă cu probleme de lot înaintea disputei. Doar căpitanul Mădălin Popa este încă incert înainte de meci, dar cu şanse de recuperare.

În prima etapă din noua ediţie a Ligii a III-a, SCM Zalău s-a impus fără probleme, cu scorul de 4-0, tot pe teren propriu, în faţa celor de la CSM Sighetu Marmaţiei.


Programul etapei a 2-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a la fotbal:

Vineri, ora 17

Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud - CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei

Sâmbătă, ora 17

CSM Sighetu Marmaţiei - FC CFR 1907 Cluj SA 2

CSM Satu Mare - CS Minerul 1947 Ocna Dej

FC Bihor Oradea - CSM Victoria Carei

SCM Zalău - CS Lotus Băile Felix

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!