Ca de obicei, în preajma sărbătorilor de iarnă, Asociaţia Judeţeană de Atletism Bihor a organizat tradiţionala Gală a Atletismului Bihorean, în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai buni atleţi ai judeţului în 2019.

Ajuns la ediţia cu numărul 23, evenimentul, desfăşurat ca de fiecare dată în sala de mese a cantinei de la CSS LPS Bihorul, a fost moderat de cel care l-a şi iniţiat, profesorul Virgil Preda, preşedinte al AJA Bihor, dar şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism.

Astfel, s-a reunit din nou marea familie a atletismului bihorean, fiind o sărbătoare de suflet pentru cei din cadrul acestei ramuri sportive sau apropiaţi ai ei.

"Am ajuns la o cifră incredibilă, ne aflăm la a 23-a gală. Cei care au participat la primele gale sunt acum părinţi. Mulţi dintre ei şi-au trimis copiii la atletism, adeverind proverbul că «aşchia nu sare departe de trunchi». În toţi aceşti ani, am încercat să creştem campioni şi să formăm caractere adevărate. Toţi sportivii noştri, de-a lungul anilor, au devenit oameni de succes, care s-au realizat în viaţă. Este un fapt cu care ne mândrim, pe lângă performanţele atletice pe care le-au obţinut sportivii noştri", a precizat profesorul Virgil Preda.

Printre marile realizări ale AJA Bihor în acest an s-a numărat şi realizarea modernului sector de sărituri de la Universitatea din Oradea. De altfel, preşedintele Virgil Preda a ţinut să-i mulţumească principalului susţinător financiar al proiectului, ing. Pásztai Zoltán, fost campion naţional şi medaliat la săritura în lungime.

În ceea ce priveşte laureaţii, aşa cum era de aştaptat, cea mai bună atletă a anului 2019 din Bihor a fost desemnată săritoarea în înălţime Ligia Damaris Bara, care este şi singura campioană mondială din istoria atetismului bihorean.

Deşi a avut un sezon dificil, marcat de numeroase probleme medicale, Ligia s-a situat pe primul loc în topul atleţilor bihoreni. Pe locul II s-a situat semifondistul Laviniu Chiş, iar pe poziţia a III-a, junioara Alesia Rengle, tot de la săritura în înălţime.


Iată laureaţii atletismului bihorean în 2019:

TOP 10 (Cei mai buni atleţi ai judeţului):

1. Ligia Bara (CSU CSM Oradea), săritura în înălţime - antrenori Mariana şi Virgil Preda

2. Laviniu Chiş (CSM CSU Oradea) cros, probe de semifond -  antrenor Robert Olah

3. Alesia Rengle (CSU CN "Mihai Eminescu"), săritura în înălţime - antrenori Mariana şi Virgil Preda

4. Méhes Cristian (CS Crişul), aruncarea ciocanului -  antrenori Livia şi Albert Méhes – şi Antal Gergő (CSŞ LPS Bihorul CSU Oradea), săritura în înălţime - antrenori Mariana şi Virgil Preda

5. Király Bálint (CSŞ LPS Bihorul) - antrenor Benyi László

6. Eduard Hercuţ (CSU CSM Oradea), 1.500 m -  antrenor Florin Indrie

7. Andrei Vereş (CN "Mihai Eminescu") - antrenor Florin Indrie – şi Fándly Márk (CN "Mihai Eminescu") - antrenor Florin Indrie

8. Luca Abrudan (CSŞ LPS Bihorul CSU Oradea), săritura în înălţime - antrenori Mariana şi Virgil Preda

9. Jonathan Bulzan (CS Oşorhei CSŞ LPS Bihorul), probe combinate - antrenor Benyi László

10. Szatmári Boglárka (CN "Samuil Vulcan" Beiuş) -  antrenor Cristian Dărăban - Veturian Raţ (CS Crişul), aruncarea ciocanului - antrenori Livia şi Albert Méhes

Laureaţi categoria "Speranţe": Raisa Sabău, Sara Sabău, Antonia Sângeorzan, Szatmári Ingrid, Vanessa Negreanu, Maria Rus, Gloria Călinescu, Giulia Raita, Cristina Nicaci, Nikovics Linett, Ana Muntean, Mădălin Trip, David Dascăl, Ciprian Ciurba, Vlad Ţâmpu, Florin Abrudan şi Teodor Barbu

Laureaţi categoria "Piticul de viitor":  Pásztai Kristóff, Pásztai Dóra, Sebestyén Erik, Andrei Driha şi Maia Muntean