Ca de obicei, la sfârşit de an, Asociaţia Judeţeană de Atletism Bihor a organizat "Gala Atletismului Bihorean", o festivitate de premiere a celor mai buni atleţi bihoreni ai anului. Ceremonia a avut loc vineri la cantina Liceului cu Program Sportiv Bihorul, unde preşedintele AJA, Virgil Preda a pregătit din nou toate detaliile galei.

Au fost prezenţi componenţii familiei atletismului bihorean, reuniţi în număr destul de mare, iar locaţia s-a dovedit a fi din nou neîncăpătoare. Între invitaţi s-au numărat actuali şi foşti atleţi, antrenori, profesori, conducători de entităţi sportive, sponsori, dar şi părinţi ai sportivilor.

"Cei mai mulţi dintre voi, atleţii prezenţi astăzi, nu eraţi născuţi atunci când noi am început să organizăm aceste gale. Ne aflăm, iată, la ediţia cu numărul 21, iar cei care erau premiaţi atunci au devenit oameni respectabili, cu cariere de succes. Cei mai mulţi dintre ei nu ne-au uitat şi sunt în continuare alături de familia atletismului bihorean. Încercăm să ducem mai departe tradiţia acestui sport în judeţul nostru. Atletismul a fost unul din sporturile de elită din Bihor în perioada de după 1989, dând numeroşi campioni şi medaliaţi la Campionate Naţionale, Balcanice, Europene şi Mondiale", şi-a început discursul organizatorul galelor, prof. Virgil Preda, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Atletism Bihor.

Ca de obicei, pe lângă decernarea premiilor, Preda a pregătit şi momente artistice dar şi concursuri de cultură generală.

Precum s-a întâmplat la ediţiile anterioare ale galei, şi de această dată premierea s-a făcut pe categorii de sportivi. "Am dorit să premiem cât mai mulţi atleţi, începând cu cei mai mici dintre ei şi terminând cu cei din Top 10. Toţi trebuie să fie remarcaţi, să simtă că fac parte din marea noastră familie", a precizat profesorul Preda.

Momentul cel mai aşteptat l-a constituit premierea celor mai buni zece atleţi ai anului din judeţul Bihor. Ca de obicei, s-a început de la locul X, ultima fiind premiată Ligia Grozav, cea care a ocupat locul I şi a fost declarată cea mai bună atletă a judeţului în acest an.


Premii pe categorii de sportivi:

Categoria "Piticul de viitor: David Dascăl, Marian Rus şi Aida Bumbu

Categoria "Speranţe": Jonathan Bulzan, Nagy Bianca, Adrian Gherman, Mădălin Trip, Raisa Sabău, Anamaria Durnea şi Vanesa Negreanu

Categoria "Debut pe podium": Giulia Ungur, Szatmári Bogláka, Luca Hegheduş şi Mezősi Petra

Categoria "Confirmări": Denis Todea, Andrei Tripa şi Mark Fandly

Categoria "Perseverenţă": Denisa Iljes, Olah Robert jr., Alexandra Băncui, Estera Ilie, Denisa Coita, Király Bálint, Alexandru Petruşan, Florin Obadă, Daria Sfârlea, Cristian Oros, Adrian Pop, Daria Miheş, Daniel Copil, George Farcaş, Stoker Attila, Alexandru Trip, Máté Antal, Alesia Breje, Gabriela Bronţ, Ecaterina Cărbunar, Sara Cadar, Horia Dobândă, Delia Neag, Horaţiu Sabău, Carmen Luca, Larisa Brândaş şi Alisia Rengle


Clasamentul celor mai buni atleţi bihoreni din 2017:

1. Ligia Grozav (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda
2. Laviniu Chiş (3.000 metri), antrenor Olah Robert
3. Vasile Conţ (5.000 metri), antrenor Olah Robert
4. Claudiu Haşegan (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda
4. Eduard Hercuţ (1.500 metri), antrenor Florin Indrie
5. Costică Mureşan (decatlon), antrenor Virgil Preda
6. Cristian Méhes (aruncarea ciocanului), antrenori Livia şi Albert Méhes
7. Alexandru Gârz (aruncarea discului), antrenori Livia şi Albert Méhes
8. Luca Abrudan (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda
9. Szamanta Potra (400 metri), antrenor Olah Robert
10. David Pentie (400 metri), antrenor Florin Indrie
10. Antal Gergő (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda
10. Andrei Vereş (400 metri garduri), antrenor Florin Indrie