Fostă membră a PSD Bihor și chiar secretar de stat la Ministerul pentru Românii de pretutindeni în timpul guvernărilor patronate de Liviu Dragnea, Lilla Debelka îi rămâne fidelă acestuia până în pânzele albe.

După ce fostul șef al PSD s-a certat cu fostul secretar Codrin Ștefănescu, împreună cu care înființase Alianța pentru Patrie, iar la conducerea APP Bihor a ajuns în decembrie anul trecut fosta consilieră județeană PSD Stela Babău, Lilla Debelka își dovedește loialitatea totală pentru Dragnea, devenind de la finele lunii ianuarie șefa organizației județene a noii formațiuni inventate de acesta, Partidul România Suverană (care în acte o are ca președintă pe fosta ministră de Interne Carmen Dan, fiindcă, după condamnarea pentru corupție, el încă are interdicție de a face politică).

„Însuflețiți de programul politic al partidului, eu, împreună cu colegii mei, ne vom implica hotărât, cu simț de răspundere, în acțiunile îndreptate spre înfăptuirea unei Românii demne, libere, prospere”, a anunțat Lilla pe Facebook, făcându-și public și numărul de telefon pentru bihorenii interesați să se înscrie în PRS. E bine, însă, ca oamenii să mai aștepte, căci dacă Dragnea se va certa și cu Carmen Dan, ar putea să-și facă un al treilea partid. Pe care - Bihorel e gata să pună pariu - tot Debelka cea credincioasă îl va conduce în Bihor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!