Circulaţia maşinilor prin zona centrală a Oradiei se va desfăşura cu restricţii începând din acest weekend până pe 20 decembrie.
Limitările de trafic vor fi introduse doar la nevoie, în intervalul 14 - 20 decembrie, între orele 19 - 23.
Potrivit unui comunicat al municipalităţii, măsurile vor fi luate pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului "Oraşul Faptelor Bune" şi a concertelor care vor avea loc la Târgul de Crăciun.
"Aceste măsuri vor fi luate exclusiv în cazul în care fluxul pietonal sau condiţiile de siguranţă necesită intervenţii, pentru protecţia participanţilor la eveniment", se menţionează în comunicat.
Astfel, ar putea fi închisă circulaţia pe artera circulabilă din Piaţa Unirii, dinspre malul Crişului Repede, şi pe strada Independenţei, cu menţinerea accesului la parcarea subterană, de unde şoferii vor putea întoarce către Parcul 1 Decembrie.
La fel, temporar, ar putea fi închis accesul pe strada Iosif Vulcan, spre Piaţa Regele Ferdinand, precum şi pe Podul Sfântul Ladislau.
"Aceste restricţii nu vor fi aplicate automat pe întreaga durată a intervalului menţionat, ci doar punctual, în funcţie de situaţie", a transmis Primăria Oradea.
Reprezentanţii municipalităţii le-au recomandat conducătorilor auto să respecte semnalizările rutiere temporare şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.