Fermierii bihoreni mai au la dispoziţie aproape trei săptămâni pentru depunerea cererilor pentru subvenţia de circa 250 euro la hectar.
Două săptămâni în plus
Termenul limită de la sfârşitul lunii mai a fost prelungit, cu două săptămâni, până pe 13 iunie inclusiv. „Termenul de depunere a Cererilor de plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 iunie 2025 inclusiv, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR 179 din 21 mai 2025”, a anunţat, marţi, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Bihor.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au spus că termenul limită a fost prelungit pentru a le lăsa răgaz fermierilor să îşi întocmească formalităţile, ca să nu piardă subvenţia la hectar.
„Decizia a fost luată pentru a ajuta fermierii să îşi poată depune cererile de plată. Anul acesta aplicaţiile au pornit mai greu şi, obişnuiţi să vină cu documentele în ultima clipă, mulţi fermieri nu s-au prezentat la termenul la care au fost programaţi de noi”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul APIA Bihor, Ioan Sorin Roman.
Sub media naţională
Până luni seară, şi-au depus la APIA Bihor cererea de subvenţie 26.980 de fermieri, dintr-un total de circa 32.200 de agricultori care au beneficiat de subvenţie în 2024. Cu alte cuvinte, este vorba despre 84% din totalul fermierilor eligibili şi se situează sub media naţională de 87%.
Astfel, peste 5.000 de agricultori sunt aşteptaţi să îşi depună cererile pentru subvenţie până la termenul limită.
În ceea ce privește suprafețele, APIA Bihor a preluat până acum cererile de plată pentru 206.100 de hectare, dintr-un total de 317.700 de hectare pentru care s-a beneficiat de subvenţie în anul precedent. Aici, procentul este de doar 65% şi, din nou, sub media naţională de 85%.
Pentru a le permite fermierilor să îşi depună cererile de subvenţie până la sfârşitul lunii mai, angajaţii APIA Bihor au lucrat şi în weekend. Odată prelungit termenul până pe 13 iunie, agenţia va reveni, însă, la programul obișnuit.