Campania electorală a trecut, aleşii orădenilor au revenit la apatia de odinioară. Grupul UDMR, aflat în negocieri cu PNL pentru revenirea la guvernarea locală, a avut doar intervenţii rare şi de formă pe marginea proiectelor supuse dezbaterii, în vreme ce încă aliaţii liberalilor din PSD s-au mulţumit doar să ridice mâna.
În această formulă, deliberativul local a adoptat joi, în mai puţin de o oră, peste 70 de hotărâri, în cea mai mare parte cu unanimitate de voturi şi fără comentarii.
Dragnea, la treabă!
Astfel, Consiliul Local a hotărât joi să pună la dispoziţia Companiei Naţionale de Investiţii, reprezentantă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, o suprafaţă de 7,9 hectare de teren pentru construirea sălii polivalente promise în campania electorală de către liderii PDS în frunte cu Liviu Dragnea.
"Hotărârea adoptată astăzi este doar una de formă. Am mai votat una similară în şedinţa din iunie, dar Ministerul Dezvoltării ne-a cerut să precizăm expres în textul hotărârii că municipalitatea îşi asumă costurile cu infrastructura de utilităţi, curent electric, apă, canalizare şi altele, la fel ca în cazul parcului industrial", a declarat primarul Ilie Bolojan într-o conferinţă de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.
Conform hotărârii adoptate, viitorul complex multifuncţional va fi amplasat în imediata vecinătatea a şoselei de centură pe un amplasament delimitat de fostul tancodrom şi Brico Depot. După ce va fi construită, sala polivalentă va fi pusă la dispoziţia municipalităţii, care şi-a asuma păstrarea destinaţiei pentru cel puţin 15 ani. Dacă până la urmă va fi şi construită...
Avocatul funcţionarilor
Tot în şedinţa de joi, aleşii orădenilor au hotărât încheierea unui contract de asistenţă juridică cu un cabinet de avocatură specializat în cauze de natură penală pentru a reprezenta interesele salariaţilor Primăriei, Administraţiei Imobiliare Oradea, Administraţiei Sociale Comunitare Oradea şi Poliţiei Locale. Aceştia vor fi consiliaţi şi chiar reprezentanţi de un avocat care va fi ales şi plătit de Primărie în cauzele care au la bază reclamaţii care ţin de natura serviciului.
Măsura a fost luată pentru că, potrivit legii, juriştii Primăriei nu puteau reprezenta în instanţă salariaţii instituţiilor în cadrul cărora îşi defăşoară activitatea, fapt pentru care aceştia au ajuns în situaţia de a se reprezenta singuri.
Conform hotărârii adoptate, contractul de reprezentare va fi valabil 2 ani, urmând ca în perioada decembrie 2014 - decembrie 2014 cabinetul avocaţial să încaseze de la bugetul local un onorariu de 500 euro pe lună, plus TVA.
Mai vedem...
Singurul proiect de hotârâre care nu a fost adoptat în şedinţa de joi a fost cel referitor la asumarea răspunderii Consiliului Local faţă de continuarea funcţionării cazanelor CET pe gaz, măsură complet ilegală în condiţiile în care acestea nu mai corespund standardelor de mediu încă de decembrie 2013.
Proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi de către conducerea municipalităţii de teamă că o astfel de decizie nu ar face decât să motiveze autorităţile de mediu să sigileze cazanele pe cărbune.
Această "răzgândire" a reprezentanţilor municipalităţii a stârnit nemulţumirea administratorului special al societăţii, Stănel Necula, care se vede acum singur şi lipsit de apărare împotriva organelor de control. "Sigur, nu există deocamdată riscul închiderii cazanelor pe cărbune, dar ar fost bine să prevenim ca un astfel de lucru să se şi întâmple", a declarat Necula.
Potrivit administratorului special, Electrocentrale a demarat unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de reabilitare a sistemului de termoficare din România, acesta urmând să se încheie în decembrie 2015, când municipiul ar trebui să aibă deja un CET nou pe gaz şi circa 17,5 kilometri de reţea magistrală înlocuită.
În condiţiile în care numai investiţia în centrală se ridică la 242,5 milioane lei, aceasta ajungând la finalul lucrărilor să funcţioneze în paramentrii prevăzuţi de normativele de mediu, conducerea municipalitaţii consideră că orice cheltuială suplimentară cu montarea de filtre pe coşurile de fum nu se justifică.