Sâmbătă dimineaţa, la ora 9, conform unei tradiţii care are deja o vechime de şapte ani, între satele Ateaş (din comuna Cefa) şi Geszt (din comuna maghiară Sarkadkeresztur) a fost deschis, pentru o zi, un punct de trecere a frontierei.

Acesta este primul eveniment din cadrul Zilelor comunei Cefa, o sărbătoare care, spune deputatul Ioan Roman, fost primar timp de două mandate, se desfăşoară nu din fonduri de la buget, ci cu bani europeni.

"Pe vremea când eram primar, am făcut împreună cu vecinii maghiari, un proiect transfrontalier finanţat cu fonduri PHARE-CBC în valoare de 80.000 de euro, din care am realizat lucrări edilitare, dar din care am putut plăti şi tabere pentru copii, schimburile de experienţă între fermierii noştri şi cei maghiari ori sărbători precum zilele comunei, la care participă şi vecinii de peste graniţă", a explicat deputatul Ioan Roman.

Parlamentarul a anunţat că, anul acesta, sărbătoarea are alocată, din fonduri europene, o sumă de aproximativ 7.000 de euro, astfel că cefanii vor putea să urmărească sâmbătă seară spectacole oferite de Ansamblul folcloric Crişana, interpretul de muzică populară Cristian Pomohaci şi trupa DJ Project.