Un val de spargeri comise în cartierul orădean Episcopia Bihor din Oradea a dus la o mobilizare fără precedent a locuitorilor din zonă. Oamenii și-au organizat o patrulă civilă și un grup de comunicare pe WhatsApp, în încercarea de a opri hoţii care acţionează de săptămâni în șir şi pe care poliţiştii încă n-au reuşit să-i găsească.
Primele spargeri în cartier au avut loc în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie, iar ultimul chiar luni, 2 decembrie. Furturile au fost comise pe străzile Pavilioanele CFR, Plantelor, Macului și Cedrilor, seara, după lăsarea întunericului.
Hoţii au intrat pe proprietăţi escaladând gardul şi forţând apoi uşile de la intrare. Din case s-au furat doar lucruri uşor de pitit: bani şi bijuterii.
"Am decis să acționăm! Siguranța copiilor și a familiilor noastre este pe primul loc", a declarat pentru BIHOREANUL unul dintre locuitorii din zonă, care a prezentat şi filmări de pe camerele de supraveghere din zonă, cu persoanele pe care păgubiţii îi bănuiesc de comiterea spargerilor.
Pe de o parte, oamenii şi-au făcut un grup de WhatsApp, pe care circulă alerte și recomandări pentru vecini. "Fiți vigilenți, închideți ușile și ferestrele corespunzător și anunțați autoritățile dacă observați activități suspecte. Dacă ai informaţii în plus sau ceva specific legat de aceste spargeri, ar fi bine să discuți și cu vecinii sau să contactezi Poliția pentru o investigație amănunțită", a postat unul dintre locuitori.
Pe de altă parte, oamenii şi-au înfiinţat o patrulă civilă, organizându-se în echipe și schimburi, pentru a verifica străzile din zonă.
Toate cazurile au fost reclamate la Poliţie, dar reprezentanţii instituţiei sunt rezervaţi în declaraţii.
Potrivit agentului-șef Alin Laza, ofițer de presă al Poliţiei Bihor, există patru dosare penale în care se fac cercetări pentru furturi de locuinţe comise în ultima perioadă în Cartierul Episcopia Bihor.
Toate se află în anchetă la Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, deocamdată fără ca autorii să fi fost identificați.