Homo Varadiensis e un tip special. Cu greu poţi să-l urneşti din casă. Se spune că avem noroc că nu locuim într-o zonă seismică, pentru că nici dacă ar fi cutremur orădeanul nu s-ar da dus din faţa televizorului.
M-am tot întrebat de ce suntem altfel decât conaţionalii din oraşele învecinate. O explicaţie ar fi faptul că, după ce că nu ne place să ieşim din case, nici nu prea avem unde ieşi.
Ei bine, odată cu finalizarea Pieţei Unirii orădenii au un loc unde se pot aduna. Când echipa de baschet a ieşit campioană, ca la un semnal, toţi au ştiut că trebuie să se întâlnească în Piaţa Unirii, care în felul acesta a devenit kilometrul zero al oraşului.
Spre norocul nostru, reperele de întâlnire încep să se înmulţească. Să strângi într-o după amiază de joi peste 500 de oameni la sinagoga Zion, alt edificiu emblematic, pentru un concert de muzică evreiască, înseamnă că orădenii îşi schimbă habitudinile.
Mai avem apoi şi Cetatea, care atrage lumea ca un magnet. S-a văzut asta prima oară cu ocazia Târgului de Crăciun, iar acum orice eveniment organizat acolo atrage o mulţime de poporeni.
Că tot am vorbit de Piaţa Unirii, vă amintesc că de mai bine de un an întreaga zonă este practic blocată pentru traficul auto, iar acest lucru nu s-a simţit deloc în restul oraşului. E clar că oprirea totală a circulaţiei în centru nu i-ar deranja pe şoferi. Puţin curaj, domnilor din Primărie, şi o să avem o Agora numai pentru pietoni.