Toate cele şapte persoane condamnate definitiv la închisoare cu executare în dosarul "Top Construct", în care şi fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a încasat 2 ani şi 1 lună de închisoare cu suspendare, au fost ridicate vineri seară de poliţişti şi încarcerate.

"Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare mandatele primite pe numele a cinci persoane din municipiul Beiuş şi a doi orădeni. Condamnaţii au fost reţinuţi şi încarceraţi", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Este vorba inclusiv de fostul primar PSD al Beiuşului şi fost subprefect al Bihorului, Nicu Silviu Odobasianu, condamnat definitiv la 4 ani de detenţie pentru înşelăciune şi uz de fals, şi de Viorel Iuhas (foto), fost viceprimar şi preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, acum pe funcţie de conducere în cadrul Administraţiei Bazinale Ape Crişuri, care a încasat 3 ani şi 10 luni închisoare pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

BIHOREANUL a încercat să obţină o declaraţie de la Odobasianu şi Iuhas, vineri seară, înainte de a fi reţinuţi, dar în zadar. În timp ce şeful de la ABA Crişuri a avut telefonul închis, la telefonul lui Odobasianu a răspuns o femeie care i-a cerut reporterului să uite acel număr.

De asemenea, au fost ridicaţi Nicolae Virgil Pancu, şef de lucrări al firmei Top Construct Grup, condamnat la 4 ani şi 4 luni închisoare, pentru complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, Gelu Laurenţiu Hasan, responsabilul de proiect din cadrul Primăriei Beiuş, care va face 4 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Emil Gheorghe Oaie, fostul şef al Serviciului Investiţii al Primăriei, condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Poliţiştii au încarcerat şi doi orădeni, pe patronul firmei Top Construct, Ciprian Berindea, condamnat la 5 ani şi 9 luni pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale, şi pe fostul diriginte de şantier, Nicolae Sotoc, condamnat la 4 ani închisoare cu executare, pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pedepsele au fost dispuse, vineri, într-un dosar trimis în faţa instanţei de procurorii DNA Oradea în 2013, vizând o escrocherie comisă de compania Top Construct, care a încasat, în perioada 2007-2008, aproape 2 milioane de lei în baza unor documente falsificate, care atestau finalizarea unor lucrări neexecutate, şi a lichidat şi depozitul bancar de 750.000 lei reprezentând garanţia de bună execuţie a lucrărilor.

În acelaşi dosar, judecătorii au dispus condamnarea la 2 ani şi 1 lună de închisoare cu suspendare a actualului primar de Beiuş, Adrian Domocoş, care a primit totodată şi interdicţia de a mai candida şi de a ocupa o funcţie publică.

Tot pedepse cu suspendare au fost dispuse şi pe numele a şase persoane, contabila şefă şi directoarea economică a Primăriei Beiuş, Maria Ioana Nicolae, Gigel Mihailovici (acum pensionar), Maria Ramona Clintoc, Dorina Gabor, Mircea Boloş şi Octavian Codreanu (fost consilier local).

Citeşte pe această temă şi articolele:

Candidat degeaba: Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, a fost condamnat definitiv şi nu mai poate fi ales!

Alianţa hoţilor: De ce au fost trimişi în judecată primarii şi viceprimarii penali de la Beiuş