Echipele bihorene din Seria a 10-a a Ligii a III-a la fotbal au obţinut vineri rezultate pozitive. Lotus Băile Felix a jucat acasă, la Sânmartin şi s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Minaur Baia Mare, în timp ce Crişul Sântandrei a obţinut un punct din jocul de pe terenul echipei Minerul Ocna Dej, scor 1-1.

Lotus Băile Felix s-a impus cu 2-1

Echipele bihorene de fotbal din Seria a 10-a a Ligii a III-a au evoluat vineri şi au făcut-o foarte bine, în pofida timpului nefavorabil. Atât Lotus Băile Felix, care a jucat pe teren propriu, cât şi Crişul Sântandrei, care a avut meci în deplasare, au obţinut rezultate pozitive.

Lotus Băile Felix s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Minaur Baia Mare, iar Crişul Sântandrei a remizat cu 1-1 pe terenul echipei Minerul Ocna Dej.

Pe un teren îmbibat cu apă, după ce a plouat continuu la Sânmartin, Lotus a câştigat duelul cu maramureşenii de la Minaur, după ce au reuşit să înscrie în prima repriză de două ori, prin Daniel Duma, în minutul 27, şi Darius Gheban, în minutul 43.

Astfel, scorul la pauză a fost 2-0 pentru elevii antrenorului Cosmin Bodea, care în partea a doua au ştiut să-şi conserve avantajul luat şi, cu toate că băimărenii au redus din handicap în minutul 74, prin Brian Lemac, au obţinut o victorie preţioasă, care este cea de-a şasea din acest sezon şi care-i consolidează poziţia a III-a a clasamentului.

În jocul cu cei de la Minaur Baia Mare, echipă la care a evoluat şi fostul jucător al FC Bihor Tiberiu Serediuc, antrenorul Cosmin Bodea a utilizat formula: A. Barabaș – Cr. Urbanowski, Al. Pintea, D. Lupșe, M. Arsene – Sg. Oltean, D. Gheban – S. Cucu, R. Tămaș (min. 78 D. Ghiță), G. Gitye (min. 89 M. Negru) – D. Duma (min. 90+5 A. Morar).

Al treilea rezultat pozitiv pentru Crişul Sântandrei

Crișul Sântandrei a evoluat în schimb vineri, în deplasare, pe terenul formaţiei Minerul Ocna Dej și a reușit să mai obţină un rezultat pozitiv. Astfel că, după victoriile cu Lotus Băile Felix şi Victoria Carei, sportivii bihoreni au realizat acum un egal, scor 1-1.

Elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ au condus minute bune în acest joc, după ce au deschis scorul în prima repriză, în minutul 23, când a reuşit să înscrie Laurențiu Prundaru. Gazdele au izbutit egalarea abia pe finalul partidei, în minutul 83, când a înscris Rareș Babiciu.

Cu acest punct, Crişul Sântandrei ajunge la 17 lungimi, ocupă locul 5 şi se află la un singur punct de locul 4, cel care duce în play-off.

În partida de pe terenul celor de la Minerul Ocna Dej, antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren pentru Crişul echipa: C. Verdeș – L. Hadade, R. Turcan, Cr. Oros, S. Gondor, C. Trip, A. Achim (min. 58 C. Ntchinda), P. Chiș-Toie (min. 90+2 D. Borma), L. Prundaru (min. 72 M. Balogh), I. Hora şi R. Popescu.

Într-o altă partidă desfăşurată vineri, în etapa a 13-a a Seriei a 10-a din Liga a III-a, SCM Zalău a trecut cu 2-1 pe teren propriu de CSM Sighetu Marmaţiei.

Şi în Seria a 8-a, serie din care face parte FC Bihor, au avut loc vineri două partide: ACB Ineu Phoenix Buziaş 2-5 şi Avântul Periam - Şoimii Lipova 3-3.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!