Desfăşurată în Vinerea Mare, etapa din acest weekend a fost fastă pentru echipele bihorene din Liga a III-a, în special pentru cele din play-off, CAO 1910 Oradea şi Lotus Băile Felix, care au câştigat, ambele, jocurile susţinute. În schimb, în play-out, aşa cum era de aşteptat, de fapt, Luceafărul a mai bifat o înfrângere. Numai că de data aceasta tinerii luceferi au cedat la limită, cu 0-1, jocul susţinut pe teren propriu.

În play-off, etapa a 4-a din Seria a 10-a a fost cum nu se poate mai bine pentru bihoreni. Ambele echipe, atât Lotus, care a jucat acasă, cât şi CAO, care a evoluat în deplasare, au obţinut victorii.

Lotus pe locul 3

La Sânmartin, pe Stadionul Comunal, Lotus Băile Felix a primit replica liderului clasamentului, Minaur Baia Mare, în faţa căreia s-a revanşat. Astfel, după ce au pierdut clar în turul de la Baia Mare, de această dată, la Sânmartin, Lotus s-a impus cu scorul de 2-1 şi a ajutat-o şi pe CAO, care, câştigând la rându-i, cu 1-0, în deplasare, s-a apropiat la patru puncte de maramureşeni.

Meciul de pe Stadionul Comunal din Sânmartin a debutat în trombă, băimărenii demonstrând că sunt liderii clasamentului, au deschis scorul încă din minutul 2, când a marcat Viorel Chinde. Totuşi, în minutul 21, elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ au obţinut un penalty, pe care l-a transformat Cosmin Sîrbu, cel care, astfel, a restabilit egalitatea.

Nu au trecut decât nouă minute şi în minutul 30, Ştefan Meşter a marcat şi el pentru Lotus, aducându-i pe bihoreni în avantaj. La pauză s-a intrat cu 2-1 pentru Lotus, rezultat consemnat, de altfel, şi la finalul jocului, pentru că în repriza secundă nicio echipă nu a reuşit să mai înscrie.

Cu acest rezultat, Lotus a urcat pe locul 3, profitând şi de faptul că Someşul Dej a cedat cu 0-1 jocul de pe teren propriu cu CAO.

Și CAO s-a impus

Meciul celor de la CAO 1910 Oradea (foto) a avut loc pe terneul sintetic de la Iclod, acolo unde Someşul îşi susţine mai nou jocurile de pe teren propriu.

A fost din nou bine pentru trupa orădeană, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată în acest sezon pentru elevii antrenorului Florin Fărcaş, când s-au confruntat cu cei de la Someşul Dej. Şi de această dată, orădenii au reuşit să se impună, cu 1-0, printr-un gol marcat în minutul 9 de Răzvan Gunie. Acesta l-a învins pe portar, cu un şut de la 14 metri.

Golul a fost anunţat însă cu două minute mai devreme, când Adrian Popa a trimis din vole de la 8 metri, după o centrare a aceluiaşi Gunie, de pe partea stângă, dar a scos portarul.

După ce singura ocazie de gol a gazdelor a venit în minutul 40, când Ferhaoui, angajat în careu, a rămas singur cu portarul şi a trimis pe lângă poartă, în pauză s-a intrat cu avantajul orădenilor, scor 0-1.

În repriza a doua, CAO a continuat să fie periculoasă, iar în minutul 58 portarul gazdelor a scos de la vinclul porţii, un şut bun al lui Mihai Ion.

Pe final totuşi se putea majora avantajul orădenilor, după câteva contraatacuri, dar lipsa de luciditate a făcut ca tabela să rămână neschimbată. S-a terminat 0-1 şi CAO s-a apropiat la patru puncte de Minuar, iar etapa viitoare poate relansa lupta la şefia clasamentului, întrucât la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va primi tocmai replica formaţiei băimărene.


Someşul Dej – CAO 1910 Oradea 0-1 (0-1)

A marcat: Răzvan Gunie (min. 9)
Someşul: Boison – M. Maxin, E. Negru (min. 46 M. Ionescu), D. Mureşan, Sz. Kovacs, D. Plăian (min. 67 Al. Creciunesc), I. Dobrea (min. 75 St. Visic), S. Ferhaoui, D. Ciurcui, R. Babiciu (min. 75 R. Cristea) şi Ad. Rad (min. 40 R. Suciu). Antrenor: Tiberiu Bălan
CAO: R. Bob – C. Jurj, Cl. Petruş, D. Stan, M. Kovacs – G. Cherman, R. Gunie – A. Gheorghiţă (min. 84 D. Cîrjan), Ad. Popa (min. 78 R. Ardelean), Fl. Chitaş (min. 90+2 Al. Popa) – M. Ion (min. 90+2 P. Chiş Toie). Antrenor: Florin Farcaş
Au arbitrat: Cristian Codrea (Baia Mare) – Răzvan Soponar (Baia Mare) şi Cristian Mureşan (Cavnic – Maramureş)

Rezultatele etapei a 4-a din play-off-ul Seriei a 10-a a Ligii a III-a:
Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare 2-1
Someşul Dej – CAO 1910 Oradea 0-1


Clasament:
1. Minaur Baia Mare              4          2              1         1         8 – 3    49 p
2. CAO 1910 Oradea           4          2            0          2         4 – 4    45 p
3. Lotus Băile Felix              4          3            0         1         5 – 6    38 p
4. Someşul Dej                       4          0              1          3         1 – 5    36 p

În etapa viitoare, sâmbătă, 30 aprilie, CAO 1910 Oradea va juca acasă cu Minaur Baia Mare, în timp ce Lotus Băile Felix va evolua pe terenul celor de la Someşul Dej.


Luceafărul a pierdut la limită

În play-out, Luceafărul Oradea a evoluat vineri acasă, la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, în compania celor de la Progresul Şomcuta Mare, în faţa cărora au cedat la limită, cu 0-1, după ce şi la pauză maramureşenii conduceau cu acelaşi scor.

Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 38 de Bogdan Bîrle.

Partida de la Stadionul Luceafărul s-a constituit în derby-ul codaşelor, întrucât s-au întâlnit ultimele două clasate.

Rezultatele etapei a 4-a din play-out-ul Seriei a 10-a a Ligii a III-a:

Luceafărul Oradea – Progresul Şomcuta Mare 0-1
SCM Zalău – CSM Satu Mare 0-3
Sportul Şimleu Silvaniei – CFR Cluj II 3-3


Clasament:
1. SCM Zalău                       4          2             0          2          15 – 7  31 p
2. Sportul Şimleu                  4          2             1          1          8 – 8     30 p
3. CSM Satu Mare                4          4             0          0          17 – 3  30 p
4. CFR Cluj II                        4          2             1          1          9 – 8     28 p
5. Progresul Şomcuta           4          1             0          3          3 – 5     20 p
6. Luceafărul Oradea          4             0          0          4          2 – 21    -3 p

În etapa viitoare, vineri, 29 aprilie, Luceafărul Oradea va evolua în deplasare pe terenul celor de la CFR Cluj II.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!