Fotbaliştii de la Lotus Băile Felix au debutat cu o victorie clară în sezonul oficial din 2023. Jucătorii echipei bihorene au primit, vineri, la Stadionul Comunal din Sânmartin, replica ultimei clasate din Seria a 10-a a Ligii a III-a, CFR Cluj II. Meciul s-a încheiat cu scorul de 4-2 pentru elevii antrenorului Gheorghe Ghiţ, care au condus la pauză cu 2-0, iar în minutul 75 aveau 4-0.

Pe final însă, jucătorii echipei gazdă s-au mai relaxat şi au încasat două goluri.

Fost golgheter al campionatului primei ligii, atacantul Ioan Hora şi-a făcut debutul în mod oficial la Lotus cu ocazia acestui joc, iar debutul său a adus şi un gol, pe care l-a marcat în minutul 36, când a urcat scorul la 3-0.

După 30 de minute de joc mai echilibrate, a venit minutul 31, când după o lovitură liberă executată de pe dreapta de Alexandru Sorian, fundaşul central Alex Pintea, urcat în careul advers, a reluat cu capul şi l-a învins pe portarul clujenilor, Mihai Pânzariu, scor 1-0.

Oaspeţii au ripostat minutul următor şi au trimis un şut periculos puţin peste bara transversală. Dacă nu au marcat ei, au mai înscris bihorenii, în minutul imediat următor, în minutul 33, când Florin Pop a făcut o incursiune cu mingea la picior pe partea dreaptă, a intrat în careu şi din unghi de 45 de grade, l-a învins pe portarul Pânzariu, cu un şut pe jos, 2-0.

La pauză s-a intrat cu 2-0. În partea a doua însă s-au marcat patru goluri. Primii care au înscris în repriza a doua au fost tot bihorenii, prin Ioan Hora, care, în minutul 66, a fost angajat în faţa careului, s-a desprins de fundaşi, a scăpat singur cu portarul şi l-a "executat" pe acesta, cu un şut în stânga lui, 3-0.

Fotbaliştii de la Lotus au marcat şi golul 4, în minutul 74, după o lovitură de colţ, executată de Sorian de pe dreapta, iar pe respingere, tânărul fundaş dreapta Sebastian Cucu a trimis în plasă, 4-0.

La această diferenţă a apărut şi relaxarea gazdelor, care peste trei minute, în minutul 77, au încasat primul gol, după ce Tudor Lucaci a înscris cu capul, 4-1,

Scorul final, 4-2, a fost stabilit în prelungiri, chiar la ultima fază, în minutul 90+3, când, în urma unei lovituri de colţ, fundaşul David Milchiş a marcat, tot după o reluare cu capul.

Lotus Băile Felix şi-a adjudecat, astfel, trei puncte importante. A acumulat acum, în total, 27 de puncte şi a urcat pe locul 4, loc de play-off, până sâmbătă cel puţin, când va juca SCM Zalău, acasă, cu liderul Gloria Bistriţa Năsăud.

"A fost un joc reuşit. În momentul când înscrii patru goluri nu poţi fi decât mulţumit. Am jucat bine, am şi marcat, sunt doar puţin nemulţumit de cele două goluri primite pe final, pe neatenţii. Suntem doar la primul joc, e nevoie de reglaje, încă nu avem încă ritmul jocului, dar încet sper să prindem ritmul competiţiei. Suntem însă pe drumul bun şi mă bucur pentru cele trei puncte acumulate astăzi", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei bihorene, Gheorghe Ghiţ.

În etapa viitoare, Lotus Băile Felix va evolua în deplasare, la Bistriţa, pe terenul liderului, echipa locală Gloria, sâmbătă, 11 martie, de la ora 15.


Lotus Băile Felix – CFR II Cluj 4-2 (2-0)

Au marcat: Al. Pintea (min. 31), Fl. Pop (min. 33), I. Hora (min. 66) şi S. Cucu (min. 74) / T. Lucaci (min. 77) şi D. Milchiş (min. 90+3)

Lotus: A. Barabaş – S. Cucu (min. 79 M. Arsene), Al. Pintea, Sg. Oltean, R. Creţ – M. Popa – ctp., D. Gheban, Al. Sorian – Fl. Pop, I. Hora (min. 75 D. Sala) şi C. Sîrbu (min. 63 G. Gitye). Antrenor: Gheorghe Ghiţ.

CFR Cluj II: M. Pânzariu – D. Milchiş, V. Kun – ctp., Gh. Tomşa, Fl. Todoran, J. Kovadio, T. Lucaci (min. 77 R. Abdullah), B. Sucitu, I. Barstan, M. Jah (min. 88 I. Mandefu), D. Ciubăncan (min. 61 A. Ferenţi). Antrenor: Mugurel Dan

Au arbitrat: Claudiu Gaitin (Timişoara) – Răzvan Constantin Nistoran (Reşiţa) şi Alexandru Gherman (Timişoara)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!