Un orădean în vârstă de 22 de ani a fost rănit uşor, vineri seară, în urma unui accident provocat de un sexagenar băut la volan care, după impact, a şi fugit de la locul evenimentului rutier.

Accidentul s-a produs la intersecţia străzii Transilvaniei cu strada Traian Lalescu. Un şofer în vârstă de 66 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Lacul Roşu înspre strada Italiană, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor.

Astfel, bărbatul a acroşat din lateral un autoturism condus regulamentar pe strada Transilvaniei înspre strada Corneliu Coposu de un tânăr de 22 de ani, din Oradea, iar apoi a părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuviinţarea poliţiei.

În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în spatele unui alt autoturism parcat regulamentar pe partea stângă a străzii Traian Lalescu, iar şoferul de 22 ani a ajuns la spital cu leziuni uşoare.

Poliţiştii rutieri bihoreni l-au găsit rapid pe fugar, care s-a ales cu dosar penal.

"În urma testării conducătorului autotrismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat", a informat, luni, agentul principal Ioana Lascău de la Biroul de Presă al Poliţiei Bihor.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.