Trei fraţi cu vârste de 17 ani, 22 de ani, respectiv 24 ani din Bratca şi un orădean de 36 ani au fost reţinuţi joi pentru furt calificat, după ce, în doar câteva săptămâni, au reuşit să fure catalizatoare auto în valoare de 2,2 milioane lei, dintr-o fabrică din Oradea.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, furturile au fost comise în perioada 3 mai -16 iunie, iar unul dintre hoţi, tânărul de 22 ani, era  angajat ca șef de tură la fabrica ce are ca obiect de activitate producția de componente auto. 

"Tânărul avea ca atribuţii să transporte produsele respective în interiorul fabricii şi ar fi sustras, în repetate rânduri, 1.965 de componente utilizate în industria auto, beneficiind de sprijinul celorlați doi tineri, de 24, respectiv 17 ani. Aceştia ar fi preluat bunurile sustrase, după ce au fost scoase din interiorul fabricii, și le-ar fi transportat cu diverse autoturisme", se spune în informare.

Componentele sunt, după cum a aflat BIHOREANUL, catalizatoare auto pe care, apoi, orădeanul de 36 de ani le-a vândut pe raza județelor Bihor și Timiș.

Paguba totală a fabricii este de 2.261.555 lei, din care oamenii legii au reuşit să recupereze bunuri de doar 140.000 lei, în timpul anchetei pornite de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi cu sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Oradea.

Concret, pe 16 iunie, de pildă, poliţiştii l-au prins în flagrant delict pe tânărul de 17 ani, în timp ce se pregătea să preia 49 de catalizatoare, care fuseseră aruncate peste gardul fabricii de către fratele său de 22 ani. Bunurile, în valoare de aproximativ 140.000 lei, au fost indisponibilizate.

"Totodată, a fost indisponibilizat și autovehiculul utilizat în vederea transportării acestora, pe care tânărul de 17 ani este bănuit că l-ar fi condus fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", se explică în comunicatul Poliţiei Bihor. 

În cele două zile, poliţiştii au descins şi la locuinţele celor patru suspecţi, ridicând 1.450 euro, despre care se presupune că ar proveni din vânzarea pieselor furate, bani care au fost puşi sub sechestru.

Cert este că cei patru hoţi au fost prinşi şi reţinuţi, joi, fiind anchetaţi acum pentru furt calificat (10 acte materiale), complicitate la furt calificat (10 acte materiale), iar tânărul de 17 ani şi pentru conducere fără permis.

Vineri, ei vor fi prezentaţi unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care va decide dacă se impune luarea vreunei măsuri preventive în caz. 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii SICE, care trebuie să urmeze traseul catalizatoarelor şi să recupereze întregul prejudiciu provocat de hoţi. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!