Au vândut un Mercedes de 80.000 de euro cu 10.000, un Passat de 15.000 de euro cu 5.000, iar un Golf cu doar 4.000 de euro.

Sunt doar câteva din afacerile a opt traficanţi de maşini anchetaţi în prezent de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Oamenii sunt acuzaţi că au vândut cu acte false 25 de maşini împrumutate de la mai multe firme de închirieri auto din Oradea, Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa, provocând un prejudiciu estimat la peste 300.000 de euro. Opt autoturisme au fost deja găsite. Celelalte încă sunt căutate. La fel ca sudanezul Ibrahim Anwar Babiker, cel care procura actele false pentru maşini. După ce a aflat acuzaţiile, s-a făcut nevăzut...

Şase dintr-o lovitură

Traficanţii îşi împărţiseră sarcinile. Unii închiriau maşinile, alţii le procurau actele cu care, mai apoi, maşinile erau vândute. Loviturile erau pregătite cu atenţie, într-o vilă pe care o închiriau la fiecare sfârşit de săptămână în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi. "Aici se întâlneau şi stabileau următorul oraş şi firma de unde să închirieze maşinile, dar şi sarcinile fiecăruia", explică unul din poliţiştii care se ocupă de caz.

Cea mai grea lovitură a primit-o firma patronată de orădeanul Marius Matei de unde, în luna septembrie, escrocii au ridicat şase autoturisme. "Două au fost luate de un sudanez, Ibrahim Anwar Babiker. "Era un client mai vechi şi nu mi s-a părut nimic suspect. Ne-a spus că o maşină îi trebuie pentru un angajat de-al lui care pleacă în delegaţie, iar o alta pentru el, căci are invitaţi din Sudan care vor să se plimbe", a povestit BIHOREANULUI afaceristul.

În aceeaşi săptămână, firma orădeanului a mai fost vizitată şi de alţi patru membri ai filierei: salontanul Benczo Sandor, de 36 de ani, anchetat în prezent şi pentru o evaziune fiscală de un milion de lei produsă prin tranzacţii intracomunitare neînregistrate în contabilitate, Saiti Samuel, 26 de ani, din Oradea, Alexandru Popa, un hunedorean de 24 de ani, şi Gheorghe Bădescu, de 27 de ani, din Timişoara. "Am intrat în panică în momentul în care am văzut că nicio maşină nu se întoarce iar clienţii au telefoanele închise", spune Matei, care a şi anunţat Poliţia.

Localizaţi prin GPS

Orădeanul a avut totuşi noroc. Mulţumită aparatelor GPS cu care erau dotate autoturismele, poliţiştii au reuşit să le recupereze în câteva zile. Patru maşini erau deja în Chişinău, vândute unor cetăţeni moldoveni, însă au fost indisponibilizate de Interpol şi urmează să-i fie înapoiate. O alta a fost întoarsă din drum chiar din Vama Albiţa, iar una a fost găsită pe jumătate dezmembrată în curtea unui timişorean. "După ce a aflat ce s-a întâmplat, omul a reasamblat-o şi mi-a dat-o înapoi", povesteşte Matei.

În timpul cercetărilor, poliţiştii au descoperit că filiera nu a acţionat doar în Oradea, alte 19 autoturisme închiriate de aceleaşi personaje de la firme din Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa, fiind date dispărute de proprietari.

Amploarea escrocheriilor i-a determinat pe ofiţerii antifraudă să ia măsuri urgente. Pe 29 septembrie, în urma unei acţiuni la care au participat 25 de poliţişti de la Serviciile de Investigare a Fraudelor din Bihor şi din Cluj, plus echipaje ale Poliţiei Turda şi ale Serviciului Intern de Informaţie şi Protecţie Internă Bihor, patru dintre membrii filierei - Saiti Samuel, Benczo Sandor, Gheorghe Bădescu şi Ibrahim Anwar Babiker - au fost reţinuţi. Cetăţenii români au fost arestaţi pentru 29 de zile, însă sudanezul a scăpat din arestul IJP Bihor după doar 24 de ore.

Şefii filierei, liberi

Tot în timpul acţiunii desfăşurate pe 29 septembrie, pe raza judeţelor Bihor, Cluj şi Alba, poliţiştii au descoperit documente falsificate ale mai multor autoturisme şi diferite acte ale unor firme fantomă. Ulterior au recuperat alte patru autoturisme din Timişoara, Turda, Geoagiu Băi şi Cluj Napoca.

Un alt autoturism, un Mercedes valorând peste 80.000 de euro şi vândut cu numai 10.000 de euro, a fost deja localizat şi urmează să fie ridicat în zilele următoare de la cel care l-a cumpărat. "De altfel, toate autoturismele au fost vândute la preţuri infime faţă de valoarea reală, pentru a scăpa repede de ele", explică anchetatorii, care au stabilit că, până în prezent, firmele de închirieri auto au fost prejudiciate cu peste 300.000 de euro.

Totodată, în urma cercetărilor, ofiţerii antifraudă au stabilit că cele cinci persoane care închiriau maşinile - Popa, Benczo, Saiti, Bădescu şi Babiker - erau coordonate de doi clujeni şi un constănţean, care în prezent sunt în libertate. Însă doar temporar, promit poliţiştii, căci şi pe aceştia îi vor parca unde le e locul...


FUGAR
Citaţia, bat-o vina

06 babiker.jpgSudanezul Ibrahim Anwar Babiker (foto) a reuşit să dispară după ce Tribunalul Bihor a respins cererea de arestare emisă pe numele lui. Magistraţii şi-au motivat decizia prin faptul că poliţiştii au încălcat procedura penală, reţinându-l înainte de a-l fi citat oficial la domiciliu, astfel încât nu i-au dat posibilitatea să se prezinte de bunăvoie la cercetări.

După ce le-a mulţumit judecătorilor şi a promis solemn că se va prezenta la audieri de câte ori va fi chemat, Babiker s-a făcut nevăzut, spre disperarea poliţiştilor, care bănuiesc că sudanezul era unul din pionii importanţi ai reţelei, fiind cel care procura actele false pentru vânzarea autoturismelor închiriate. În final, constatând că se sustrage urmăririi, Tribunalul a emis un mandat de arestare pe numele lui. Doar că în lipsă...