Deşi a jucat de la egal la egal cu adversarul, ba mai mult a avut momente mai bune în joc decât partenera de întrecere, formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea a trebuit să se recunoască învinsă, marţi, pe teren propriu, în disputa cu UTA Bătrâna Doamnă, din cadrul etapei a VIII-a a campionatului Ligii a II-a.

Jocul s-a încheiat cu scorul de 0-1, după ce la pauză tabela de marcaj a consemnat egalitate, 0-0. Unicul gol al întâlnirii l-a reuşit Ad. Petre, în minutul 57, după o greşeală în defensiva gazdelor.

În prima repriză, Luceafărul a avut mai mult iniţiativa, şi-a creat mai multe ocazii de gol, iar în partea a doua jocul a debutat cu arădenii mai periculoşi. După primirea golului, însă, bihorenii au pus presiune pe adversari, dar n-au reuşit să marcheze, cedând, în cele din urmă, toate cele trei puncte puse în joc.

Un meci antrenant

Prima ocazie de gol s-a petrecut în minutul 4, când Balea a centrat de pe dreapta, iar Ţegle a reluat defectuos de la 13 metri de poartă din poziţie bună. Apoi, 3 minute mai târziu, Păcurar a bătut din stânga prima lovitură de colţ, dar Hlinca a reluat cu capul mult peste poartă. În replică, în minutul 15 Miron a respins de la rădăcina barei şutul lui Ţegle, iar peste cinci minute, acelaşi Ţegle a tras din nou de la distanţă, puţin pe lângă colţul lung.

Atacurile Luceafărului au continuat şi în minutul 27 Arnăutu a plecat din spatele lui Manea, care a reluat cu capul din 7 metri pe lângă poarta lui Miron, o minge centrată din dreapta de Balea, dar s- ridicat fanionul pentru offside.

La poarta cealaltă, în minutul 33, Burlă a executat o lovitură de colţ de pe stânga, nu s-a reuşit respingerea, Manea a reluat din 6 metri peste transversală, dar s-a dictat fault în atac, deoarece fundaşul şi-a împins adversarul atunci când a preluat mingea. În minutul următor, Bedea a executat  un corner de pe dreapta, a trimis în spate pentru Păcurar, care a intrat vijelios în careu, dar a fost deposedat în ultimul moment de Chindriş. Apoi, 3 minute mai târziu, Arnăutu a întors în spate pentru Nogo, care a tras puternic de la 20 de metri central, dar peste transversală. Atacurile gazdelor au continuat şi în minutul 38 Miron a reţinut simplu şutul din voleu, de la marginea careului, al lui Ţegle.

Arădenii au replicat două minute mai târziu, prin Chindriş, care a şutat de la 30 de metri către colţul lung, mingea a fost deviată şi a ieşit în corner, iar faza fixă nu a adus niciun rezultat.

Până la pauză s-au mai consemnat două şuturi ale lui Păcurar de la bihoreni, care şi-au atins ţinta şi astfel s-a încheiat prima repriză cu scorul de 0-0.

Partea a doua a început într-un ritm alert, iar chiar în minutul 46 Balea a centrat din dreapta careului, Păcurar, singur la 8 metri, a reluat din cădere şi mingea s-a scurge pe lângă bara colţului scurt. UTA a ieşit apoi mai mult la joc şi în minutul  54, Pap a reţinut lângă rădăcina barei şutul lui Petre de la 25 de metri. Două minute mai târziu, Strătilă a centrat lung din partea dreaptă, Andor a reluat din prima paralel cu poarta, Curtuiuş a fost pe direcţie şi a pus latul, dar mingea s-a dus peste poartă.

Minutul 57 a fost fatidic pentru gazde. David a executat lung în careu un aut, Andor a deviat pe spate cu capul şi Petre, presat din spate de Hlinca, a trimis din şase metri cu latul la colţul scurt, învingându-l pe Pap. Astfel, scorul a devenit 0-1.

Rateu fatal

După primirea golului, bihorenii au pus presiune pe adversar, au alergat după egalare, dar în minutul 70 puteau să mai primească un gol, numai că Pap a deviat decisiv cu piciorul pe lângă bara colţului lung, şutul lui Copil din 16 metri, uşor lateral stânga. Din acest moment însă, fazele s-au derulat doar în jumătatea arădenilor, iar în minutul 74, Manea a avut o intervenţie decisivă, cu capul, în faţa lui Arnăutu, tot după o deviere cu capul a lui Balla.

În minutul 84 Luceafărul a ratat cea mai mare ocazie de poartă, după ce Cigan i-a pasat în stânga lui Balla, care a tras din marginea careului milimetric pe lângă bara colţului lung.

Presiunea s-a accentuat pe final la poarta arădeană şi Bedea a şutat de la 25 de metri central peste poarta lui Miron, iar în minutul 90+2, Balla a prins un şut bun de la 26 de metri uşor lateral stânga, dar mingea s-a dus pe lângă bara colţului lung. Partida s-a încheiat apoi cu victoria la limită a echipei mai experimentate, în timp ce Luceafărul a trebuit să se recunoască învinsă, din nou, nemeritat, după felul cum s-a jucat.

Dezamăgire

"Sunt dezamăgit de rezultat. Stau şi mă gândesc şi nu găsesc unde este problema acestor momente care sunt la această echipă chiar de la începutul campionatului, mai ales pe faza ofensivă, unde îţi creezi situaţii şi dacă nu reuşeşti să dai gol e clar că n-ai cum să câştigi. Suntem una dintre cel mai puţin prolifice echipe, care avem doar patru goluri marcate. Adică, e o situaţie pe care nu pot s-o înţeleg, mai ales la valoarea jucătorilor mei, pe care eu îi consider valoroşi, dar care nu reuşesc să bage mingea în poartă. Este un moment greu. Cred că a văzut toată lumea jocul, nu putem spune că UTA  a excelat sau că a făcut un joc extraordinar. Consider că am menţinut controlul, dar la o neatenţie în apărare, iar am luat gol", a declarat, după partidă, antrenorul Luceafărului, Erik Lincar.

Într-o altă partidă din etapa a VIII-a a Ligii a II-a, desfăşurată marţi, Juventus Bucureşti s-a impus pe teren propriu cu scorul de 1-0 în faţa celor de la Olimpia Satu Mare şi îşi păstrează prima poziţie în clasament. Prin victoria de la Sânmartin, UTA Bătrâna Doamnă a urcat până pe locul II, în timp ce Luceafărul îşi păstrează poziţia a XIV-a a clasamentului.

În etapa viitoare, Luceafărul va evolua sâmbătă la Timişoara, cu ASU Poli, într-un meci programat să debuteze de la ora 12.


Luceafărul Oradea - UTA Bătrâna Doamnă 0-1(0-0)

A marcat: Ad. Petre (min. 57)

Luceafărul: Pap - Balea, Hlinca, Fl. Ilie, I. Ban - Nogo (Sorian '64) - C-tin. Roşu (cpt.)(Balla '71), Bedea, Păcurar, Ţegle - Arnăutu (Cigan '75). Antrenor: Erik Lincar

UTA: Bg. Miron - Al. David, Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă - Strătilă (Covaci '76), Chindriş, I. Tănase, Andor (D. Copil '60) - Ad. Petre (Jorza '88), Curtuiuş. Antrenor: Roland Nagy

Au arbitrat: Vladimir Andrei Nagy (Aiud) - Adrian Vornicu (Iaşi) şi Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ).