Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au dat o nouă lovitură, sâmbătă, în cadrul campionatului Ligii a II-a, când au învins o nouă echipă cu tradiţie, pe "Bătrâna doamnă" a fotbalului românesc, UTA, chiar în propriul fief.

Debut în forţă

Meciul, care s-a desfăşurat la Şiria (locul unde-şi dispută arădenii jocurile de acasă din acest sezon) şi care a contat pentru etapa a 15-a a competiţiei ligii secunde, s-a încheiat cu scorul de 3-2 pentru bihoreni, după ce aceştia conduceau la pauză cu 1-0, iar la un moment dat, în repriza a doua, au avut chiar şi 3-0.

Partida a fost foarte disputată, cu un început mai bun al gazdelor, dar după care orădenii au făcut furori, au avut o serie de ocazii, au şi marcat de trei ori, după care arădenii au început o cursă de revenire, care a dat rezultate de două ori.

Prima ocazie a fost consemnată chiar în minutul 2, când, Polgar, de la gazde, a trimis un şut-centrare de pe dreapta, însă mingea a trecut puţin peste transversală. Apoi, în minutul imediat următor, Curtuiuş a primit o minge de la Strătilă, a pătruns până la marginea careului, a tras cu stângul pe colţul scurt, însă portarul Gakos a respins în corner.

Orădenii au replicat în minutul 20, când, după o greşeală a lui Ciucă, Antohi a scăpat pe dreapta, a pătruns până la 16 metri şi a tras puternic, dar pe lângă colţul scurt. A urmat un forcing al orădenilor, cu o serie de ocazii importante. După doar două minute, Antohi a pasat pe jos, de pe dreapta, Rusu a urmărit şi a trimis cu latul din 5 metri, uşor lateral stânga, dar Mureşan, rămas pe linia porţii, a respins în corner.

Gol din şase metri

În minutul 29, Trif a executat un corner de pe stânga, Mutu, singur în 6 metri, a reluat pe poartă cu capul, mingea a lovit gazonul şi a sărit puţin peste transversală. După doar două minute, Cl. Codoban a centrat din corner, dar Antohi a ratat cu puţin întâlnirea cu balonul, la colţul scurt, unde avea ocazia să trimită cu capul în poarta goală.

În minutu imediat următor (32), după un aut de margine, executat rapid, Rusu a ajuns primul în careu, a trecut scurt de portarul Mureşan, a relauat cu stângul din unghi, dar bara a salvat echipa arădeană.

După această serie de ocazii ale Luceafărului, gazdele au replicat în minutul 34, când Strătilă a pătruns pe dreapta, a centrat puternic în faţa porţii, însă A. Mutu a respins în corner. Tot arădenii au atacat în minutul 42, când au beneficiat de o lovitură liberă de la 19 metri, din poziţie centrală, care a fost executată pe jos de Păcurar, dar Gakos a reţinut în doi din timpi de lângă bara din stânga sa.

La ultima fază a primei reprize, orădenii au reuşit să dea lovitura şi să înscrie, după ce Antohi a centrat, tăiat, de pe dreapta, iar Vlad Rusu a trimis din 6 metri sub transversală, deschizând scorul.

Luceafărul la cârmă

În repriza a doua, bihorenii au început mai bine şi, la două minute de la reluare, V. Rusu a câştigat un duel cu Manea, a trimis un şut lobat, ce l-a depăşit pe Mureşan, dar mingea s-a dus şi peste poartă.

În minutul 49, Mureşan s-a precipitat în careu, mingea a ajuns în dreapta la Antohi, acesta a pasat înapoi, dar V. Rusu a tras mult peste poarta goală, de la numai 10 metri.

În minutul 58, Luceafărul s-a desprins pe tabelă, după ce Buleică a pasat greşit, iar Ban l-a deschis lung pe Antohi, care a ajuns la marginea careului pe dreapta, i-a pasat în 15 metri lui Claudiu Codoban, în poziţie centrală, şi acesta a trimis puternic sub bară. Portarul Mureşan nu a avut reacţie.

Atacurile bihorenilor au continuat şi la acest scor şi incredibilul s-a produs în minutul 61, când Rusu a tras de la marginea careului, Mureşan a respins în lateral, Codoban a centrat de pe dreapta şi Vlad Rusu a trimis în plasă din 3 metri, urcând scorul la 3-0 pentru Luceafărul.

Revenirea arădenilor

Văzându-se conduşi atât de clar acasă de penultima clasată, arădenii au încercat o cursă de urmărire a adversarului apoi, care până la urmă a dat roade, de două ori. Mai întâi, în minutul 63, Curtuiuş a scăpat singur cu portarul şi a trimis pe lângă Gakos, dar şi pe lângă ţintă, însă goalkeeperul orădean l-a faultat pe atacant şi a luat galben. Cătălin Hlistei a transformat cu siguranţă lovitura de pedeapsă şi a redus din diferenţă.

În minutul 74, arădenii au mai înscris o dată totuşi, după ce Polgar i-a pasat inteligent, de pe dreapta, la 12 metri uşor lateral dreapta, lui Marius Curtuiuş, care a marcat cu un şut la colţul scurt. Portarul Gakos a fost surprins.

Bihorenii au devenit periculoşi din nou pe finalul jocului. Astfel, în minutul 87, I. Ban a centrat de pe stânga, iar Antohi a trimis cu capul în transversală din 8 metri. Arădenii au replicat în minutul 89, când Ciucă a executat o lovitură liberă de la 32 de metri, dar Gakos a reţinut din vinclu în doi timpi.

Pe locul 18

Finalul partidei a consemnat un joc cu "garda jos". Astfel, în minutul 90, Ban a scăpat singur pe stânga, a tras în cros, dar paralel cu poarta. În minutul 90+2, acelaşi Ionuţ Ban a intrat la rupere la Hlistei şi a văzut al doilea cartonaş galben, fiind eliminat.

În fine, ultima ocazie a meciului a aparţinut celor de la UTA. În minutul 90+3, Păcurar a executat o lovitură liberă de pe dreapta, dar portarul Gakos a fost la post şi a reţinut cu siguranţă. Astfel, jocul s-a încheiat cu o victorie mare a orădenilor, care este a treia din acest sezon şi, coroborat şi cu celelalte rezultate, Luceafărul a mai urcat o poziţie în clasament, ajungând acum pe locul 18.

În etapa viitoare, formaţia bihoreană Luceafărul Oradea va evolua pe teren propriu, miercuri, 8 noiembrie, de la ora 14, cu Pandurii Tg. Jiu.


UTA Arad – Luceafărul Oradea 2-3 (0-1)

Au marcat: Hlistei (min. 63 din 11 m) şi Curtuiuş (min. 74) / V. Rusu (min. 45 şi 61) şi Cl. Codoban (min. 58)
Şiria. Stadion: "Otto Greffner". Spectatori: 400

UTA: D. Mureşan – Iuga, Al. Manea, Ciucă, Asani - Polgar, Păcurar – Strătilă (min. 51 Buleică), Stahl (min. 46 Prună), Hlistei – Curtuiuş. Antrenor: Cristian Todea

Luceafărul: G. Gakos - Balea, Tînc, A. Mutu, Trif - Bedea, Ţegle – Antohi (min. 88 Chiş-Toie), Cl. Codoban (min. 75 C. Roşu), Ban - Vl. Rusu (min. 82 Al. Dulca). Antrenor: Cristian Dulca

Au arbitrat: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea) - Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ) şi George Bogdan Duţă (Bacău)


Etapa a 15-a din Liga a II-a la fotbal:

Sâmbătă:

Academica Clinceni - Sportul Snagov 2-1

CS Mioveni - Metaloglobus Bucureşti 0-1

CS Baloteşti - FC Argeş 1-0

CS Afumaţi - Dacia Unirea Brăila 2-0

Olimpia Satu Mare - Ripensia Timişoara 1-1

UTA Arad - Luceafărul Oradea 2-3

Pandurii Târgu Jiu - Foresta Suceava 0-1

Dunărea Călăraşi - ASA Târgu Mureş 3-0

ASU Politehnica Timişoara - Ştiinţa Miroslava 1-0

Duminică, ora 11.30:

AFC Hermannstadt - Chindia Târgovişte