Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea şi-au continuat miercuri seară seria jocurilor amicale din această vară, cu un nou duel pe care l-au susţinut în compania formaţiei Unirea Livada.
După ce în prima partidă orădenii s-au impus cu scorul de 3-1, de această dată au câştigat şi mai clar, cu 3-0, după ce la pauză au condus cu 2-0.
Golurile au fost marcate de Claudiu Codoban, în minutul 3, din penalty, Alexandru Iacob, în minutul 22 şi Marius Matei, în minutul 67.
Pe lângă cele trei reuşite, jucătorii de la Luceafărul au ratat însă şi alte ocazii, astfel că după aspectul jocului, scorul putea fi mult mai mare.
Cu acest prilej, la formaţia orădeană a debutul şi fundaşul central Andrei Cordoş, fotbalist în vârstă de 29 de ani, care s-a format la Universitatea Cluj, dar care a mai evoluat şi pentru Dinamo, Pandurii, FC Botoşani, FC Vaslui şi ASA Târgu Mureş, în România, respectiv la Frosinone (în Italia, Serie B) şi la Maziya S&RC (campioana din Insulele Maldive).
În partida de miercuri, antrenorul Cornel Ţălnar a trimis în teren, în prima repriză, următoarea formulă: Poiană – M. Tomozei, Al. Iacob, A. Cordoş, I. Ban – Asanache, Ţegle – C. Roşu, Codoban, P. Goge –Hergheligiu. În repriza a doua au evoluat: Began – Balea, Mutu, Al. Iacob, Ban (min. 71 Drăgan) – Feher, Ţegle (min. 64 Cuc) – Roşu (min. 71 Sas), Chiş Toie, Bedea – M. Matei.
În ultima partidă de verificare din această vară, Luceafărul va întâlni sâmbătă echipa Universitatea Cluj, cu începere de la ora 11:30.