Înaintea pregătirii centarlizate din această iarnă, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au disputat sâmbătă, pe teren propriu, al doilea meci amical din această perioadă de pauză competițională.

Fotbaliștii echipei orădene au primit replica echipei de ligă a IV-a CSC Dacia Gepiu, în fața căreia au reușit să se impună. Meciul, care s-a desfășurat pe terenul II al Bazei Sportive Luceafărul din Sînmartin, s-a încheiat cu victoria „luceferilor” cu scorul de 3-1.

La pauză, cei din Gepiu conduceau cu 1-0, printr-un gol marcat de Dobrescu, dar în repriza secundă orădenii au înors rezultatul, după ce au marcat prin Vl. Rusu de două ori și Cl. Codoban.

Antrenorul Cristian Dulca a început jocul cu mai mulţi tineri. Astfel, de la început au evoluat: R. George – Torişte, Mutu, Dumbrăvean, Hâmpea, Băban, Iliescu, Chiorean, Niţă, Chiş-Toie și V. Pop. În repriza a a doua i-a trimis în teren pe mai experimentații: R. George – Balea, Cr. Oros, Mutu, R. Trif – C-tin. Roşu, D. Lukacs, Feher, I. Ban – Cl. Codoban și V. Rusu.

După cum se observă, în defensiva Luceafărului, în repriza a jucat și Cristian Oros, fundașul central care a câștigat titlul național cu Astra Giurgiu în sezonul 2015-2016. El a evoluat ultima dată însă la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Pentru jucătorii de la Luceafărul urmează acum cantonamentul, care până la urmă are loc la Băile Flix și nu la Izvorani, așa cum era prevăzut inițial. Pregătirea centralizată se desfășoară în perioada 29 ianuarie - 7 februarie.

Până la reluarea campionatului, Luceafărul Oradea va mai susține încă trei jocuri de verificare, în compania unor adversari din Liga a III-a.