Deşi au întâlnit penultima clasată, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au fost nevoiţi să se recunoască învinşi, sâmbătă, în deplasare, la Suceava, în cadrul etapei a 19-a a Ligii a II-a, ultima a turului.
Elevii antrenorului Cristian Dulca au cedat la scor de neprezentare, cu 0-3, pe terenul Forestei. Marius Matei, fostul atacant al bihorenilor, le-a fost naş celor de la Luceafărul, după ce a marcat de două ori, în debutul celor două reprize. La pauză scorul a fost 1-0, iar golul al treilea l-a reuşit Robert Bosânceanu.
Antrenorul Cristian Dulca a avut iar probleme de efectiv, fiind nevoit să improvizeze în apărare, după ce Ciobanu nu a putut fi folosit, iar Alin Mutu a început doar pe banca de rezerve. De asemenea, în compartimentul median a lipsit coordonatorul Claudiu Codoban.
În acest context, partida a început cum nu se poate de rău pentru bihoreni, care au primit gol încă din minutul 4, când Marius Matei a scăpat spre poartă de la jumătate terenului şi l-a lobat pe portarul Gudea, ieşit la 14 metri în întâmpinarea sa.
O ocazie bună au avut şi bihorenii în minutul 27, când Rocha a reluat cu latul puţin pe lângă vinclu, de la 14 metri. Dar, după un meci de luptă, cu puţine faze de poartă în prima repriză, la pauză s-a intrat cu avantajul minim al gazdelor.
Din păcate şi debutul reprizei secunde a fost la fel de nefast pentru orădeni cum a fost şi în prima parte a jocului. La doar două minute de la relure, acelaşi atacant Marius Matei a primit o pasă în adâncime şi l-a lobat din nou pe portar, de la 22 de metri, goalkeperul oaspeţilor fiind surprins de această dată la 6 metri de poartă. Nu au trecut trei minute şi în minutul 50, Robert Bosânceanu, în vârstă de doar 17 ani, cel mai tânăr jucător de pe teren, a înscris şi el pentru Foresta, cu capul din plonjon, din 6 metri, după centrarea lui Boumina.
Deşi "luceferii" au încercat să revină şi măcar să mai reducă din handicap, până la final nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că scorul final a fost 3-0 pentru Foresta, ceea ce înseamnă o înfrângere ruşinosă pentru bihoreni, care au pierdut la scor de neprezentare în compania penultimei clasate.
De menţionat că în ultimele două etape, când a întâlnit ultimele două echipe din clasament, deşi şi-au propus să obţină şase puncte, bihorenii de la Luceafărul au fost nevoiţi să se mulţumească cu unul singur.
Foresta Suceava – Luceafărul Oradea 3-0 (1-0)
Au marcat: M. Matei (min. 4 şi 47) şi R. Bosânceanu (min. 50)
Stadion: Areni (Suceava)
Foresta: Began - O. Onofraş, Diallo, Masella, Boumina (min. 83 Belevschi), Renquin, Vl. Stănescu, Acolatse, Rob. Bosânceanu (min. 86 Coroamă), Secrier (min. 72 Movsesyan) şi M. Matei (cpt.). Antrenor: Florentin Petre
Luceafărul: Gudea – Bedea (min. 74 A. Dulca), Balea, Tânc, Trif – I. Cuc (min. 55 A. Mutu), Ţegle (cpt.) - Antohi, Rocha (min. 62 C. Roşu), I. Ban - Vl. Rusu. Antrenor: Cristian Dulcea
Au arbitrat: Bogdan Ionuţ Anghelinei (Galaţi) - Florian Alexandru Vişan (Galaţi) şi Daniel Vlase (Slobozia Conachi).
Etapa a 19-a a Ligii a II-a la fotbal
Vineri:
Ştiinţa Miroslava - Ripensia Timişoara 3-0
Sâmbătă:
CS Afumaţi - Academica Clinceni 1-0
Olimpia Satu Mare - Chindia Târgovişte 1-3
UTA Arad - FC Argeş 0-1
Pandurii Târgu Jiu - Dacia Unirea Brăila 3-3
Foresta Suceava - Luceafărul Oradea 3-0
Dunărea Călăraşi - Metaloglobus Bucureşti 1-0
ASU Politehnica Timişoara - ASA Târgu Mureş 3-0
AFC Hermannstadt - Sportul Snagov 2-0
Duminică, ora 14:
CS Baloteşti - CS Mioveni