După ce a obţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, prima victorie din noua ediţie de campionat, formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea s-a deplasat în acest weekend la Bucureşti, acolo unde, sâmbătă, de la ora 11, va susţine meciul din etapa a VII-a a campionatului Ligii a II-a. "Roş-albaştrii" bihoreni vor întâlni echipa locală Metaloglobus, o formaţie nou-promovată, care n-a obţinut încă victoria pe teren propriu în acest sezon, iar principalele puncte le-a cucerit în deplasare.
În vederea confruntării, echipa orădeană a plecat încă de joi spre Capitală, acolo unde vineri a efectuat un antrenament.
Meciul dintre Metaloglobus şi Luceafărul se va desfăşura pe suprafaţă sintetică, tocmai de aceea, antrenamentul de vineri, antrenorii Cristian Dulca şi Cristian Lupuţ au decis să-l desfăşoare pe teren sintetic, la Izvorani.
"Am făcut deplasarea încă de joi, tot lotul de jucători este valid. Suntem încrezători în forţele noastre şi vom încerca să ne îndeplinim obiectivul pentru acest meci, care este victoria. Interesant este însă că se va juca pe teren sintetic şi vom întâlni o echipa care nu a câştigat până acum pe teren propriu, tocmai de aceea vor încerca să spargă gheaţa acum. Noi însă ştim care ne sunt obiectivele, aşa că vom da totul să câştigăm", a declarat, pentru BIHOREANUL, antrenorul secund al Luceafărului, Cristian Lupuţ.
Lotul echipei bihorene a mai fost completat în această săptămână cu un jucător. Este vorba despre tânărul fundaşul Răzvan Trif, în vârstă de 19 ani, achiziţionat de la prim-divizionara Gaz Metan Mediaş.
După cum notează liga2.ro, "oiginar din Jidvei, Trif a fost în lotul Gazului în ultimele patru sezoane, însă a evoluat mai mult la echipa secundă. În campionatul trecut a bifat doar două meciuri (48 de minute) şi a înscris un gol, în timp ce în acest debut de Liga 1 a fost trimis pe teren tot în două jocuri (47 de minute)".
Pe de altă parte, stafful tehnic orădean a decis să renunţe la fundaşul Flavius Drăgan, care a fost înprumutat la Crişul Chişineu Criş, în judeţul Arad, acolo unde antrenor este Zsolt Muzsnay.
Etapa a VII-a a Ligii a II-a la fotbal:
Vineri, ora 18:
FC Argeş - ASA Târgu Mureş
Sâmbătă, ora 11:
Dacia Unirea Brăila - Sportul Snagov
Chindia Târgovişte - Ripensia Timişoara
Metaloglobus Bucureşti - Luceafărul Oradea
Academica Clinceni - Foresta Suceava
CS Mioveni - Ştiinţa Miroslava
CS Baloteşti - Pandurii Târgu Jiu
CS Afumaţi - UTA Arad
Dunărea Călăraşi - Olimpia Satu Mare
sâmbătă, ora 16:
AFC Hermannstadt - ASU Politehnica Timişoara