Deşi a făcut o primă repriză bună, formaţia Luceafărul Oradea a fost învinsă clar, în cele din urmă, în jocul pe care l-a disputat joi pe teren propriu în faţa fostei campioane Astra Giurgiu.
Meciul, care s-a desfăşurat la stadionul Luceafărul Felix din Sânmartin şi a contat pentru şaisprezecimile de finală ale Cupei României, s-a încheiat cu scorul de 5-1 în favoarea formaţiei oaspete, care s-a desprins pe tabelă abia în repriza a doua.
La pauză, scorul a fost egal, 0-0. Ba mai mult, echipa bihoreană a şi avut, în primele 45 de mintute, două ocazii bune de a marca, faţă de numai una a prim divizionarei.
În partea a doua, echilibrul s-a menţinut doar până în minutul 60, când, mai experimentată, echipa Astra Giurgiu, care ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 1, a reuşit să dejoace defensiva roş-albaştrilor şi, după ce a ratat un penalty, prin Laurenţiu Buş, în minutul 56, a urmat un forcing al oaspeților, care a dus la înscrierea a nu mai puţin de 5 goluri.
Acestea au fost înscrise de Julien Pierre Begue (min 64), Jaques Zoua (min 66) şi Valentin Gheorghe, care a marcat de trei ori, în minutele 70, 80 şi 90.
Golul de onoare al orădenilor a fost marcat de Vasile Pop, în minutul 79, la scorul de 3-0.
Ca urmare a înfrângerii suferite, Luceafărul Oradea a fost eliminată din Cupa României.
Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu 1-5 (0-0)
Au marcat: V. Pop (min. 79) / Julien Pierre Begue (min. 64), Jacques Zoua (min. 66) și Valentin Gheorghe (min. 70, 80 și 90)
Stadion: Baza Sportivă Luceafărul (Sânmartin)
Luceafărul: B. Moga – Gruia, Cr. Oros – ctp., V. Opriș, Moihedja – Preoteasa, Chiorean – Gunie (min. 58 C. Roşu), V. Pop (min. 85 C. Ţîră), Al. Dulca (min. 36 Cl. Codoban) – G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuț
Astra: D. Lazar – Belu Iordache, R. Crișan, Cestor, Butean, V. Gheorghe, Mrzljak (min. 83 R. Boboc), N. Roșu, L. Buș (58 J. Begue), Bahamboula (32 Biceanu), Zoua. Antrenor: Gheorghe Mulţescu
Au arbitrat: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) - Imre-Laszlo Bucşi (Sfântu Gheorghe) şi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova).
Rezultatele șaisprezecimilor de finală din Cupa României la fotbal
Marţi, 25 septembrie
FC Voluntari - FC Botoşani 2-1
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - ACS Energeticianul 2-1
Sportul Snagov - Universitatea Craiova 0-2
ASU Politehnica Timişoara - ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1 (1-1, 1-1), după prelungiri; 2-4, la loviturile de departajare
Dacia Unirea Brăila - Dinamo Bucureşti 1-3
Miercuri. 26 septembrie
UTA Arad - CSM Politehnica Iaşi 3-3 (1-1, 2-2), după prelungiri; 3-5 la loviturile de departajare
Sporting Lieşti - CS Mioveni 0-3
CSM Slatina - Dunărea Călăraşi 0-2
Progresul 1944 Spartac Bucureşti - FC Universitatea Cluj 0-1
Academica Clinceni - AFC Hermannstadt 0-2
CS Concordia Chiajna - FC Viitorul Constanţa 0-3
Chindia Târgovişte - CFR 1907 Cluj 0-1
Joi, 27 septembrie
Luceafărul Oradea - AFC Astra Giurgiu 1-5
Bucovina Rădăuţi - CS Gaz Metan Mediaş 1-1 (0-0, 1-1), după prelungiri; 7-8, la loviturile de departajare
FC Rapid Bucureşti - AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-2
Unirea 1924 Alba Iulia - FCSB 0-1
Tragerea la sorţi a optimilor va avea loc vineri, la Casa Fotbalului, de la ora 11.