După eșecul usturător de săptămâna trecută de la Sibiu, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea s-au pregătit în această săptămână pentru partida de pe teren propriu, programată în acest weekend, sâmbătă, în cadrul etapei a 30-a a Ligii a II-a.

Mai exact, „roș-albaștrii” bihoreni vor primi, la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, replica echipei ilfovene CS Balotești. Meciul este programat de la ora 11, iar, ca de obicei, intrarea spectatorilor este liberă.

Având două eșecuri consecutive, elevii antrenorului Cristian Lupuț speră să rupă această serie negativă și să obțină victoria în fața unui adversar care le este vecin de clasament. Tocmai de aceea, jocul devine și mai important, întrucât punctele cu echipele contracandidate contează mai mult.

În prezent, orădenii ocupă poziția a 12-a, cu 34 de puncte și - 6 la golaveraj, în timp ce cei din Balotești sunt pe locul 13, tot cu 34 de puncte, dar cu -15 la golaveraj. Ambele echipe au însă câte 9 victorii, 7 rezultate de egalitate și 13 înfrângeri.

Prin prisma acestui fapt, se anunță un meci disputat, echilibrat, în care Luceafărul pornește cu prima șansă totuși, având în vedere și avantajul terenului propriu.

În meciul tur, disputat în cadrul etapei a 11-a, pe 7 octombrie, la Balotești, cele două echipe au terminat la egalitate, cu scorul de 2-2.

Bihorenii speră într-o victorie în această confruntare și cu gândul de a mai urca în clasament, un succes în disputa de sâmbătă putându-i duce cel mai sus pe locul 10.


Iată programul etapei a 30-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri, ora 17.00:

Dacia Unirea Brăila - Academica Clinceni

Ripensia Timişoara - AFC Hermannstadt

Sâmbătă, ora 11.00:

Luceafărul Oradea - CS Baloteşti

Foresta Suceava - CS Afumaţi

Ştiinţa Miroslava - Dunărea Călăraşi

Pandurii Târgu Jiu - UTA Arad

Sâmbătă, ora 12.00:

FC Argeş - Metaloglobus Bucureşti

Duminică, ora 15.00:

Sportul Snagov - Chindia Târgovişte

ASA Târgu Mureş - CS Mioveni 0-3 (la „masa verde”)

ASU Politehnica Timişoara - Olimpia Satu Mare 3-0 (la „masa verde”)


Clasament:

1

Dunărea Călăraşi

29

22

5

2

59-19

71

26

2

AFC Hermannstadt

29

20

8

1

49-11

68

23

3

Chindia Târgovişte

29

17

7

5

59-22

58

13

4

FC Argeş

29

15

7

7

45-27

52

10

5

FC Academica Clinceni

29

14

8

7

49-37

50

5

6

CS Afumaţi

29

14

7

8

38-24

49

4

7

ASU Politehnica Timişoara

29

13

5

11

41-34

44

2

8

Sportul Snagov

29

11

7

11

32-27

40

-2

9

CS Mioveni

29

10

8

11

41-37

38

-7

10

Ripensia Timişoara

29

9

9

11

57-44

36

-6

11

UTA Arad

29

8

10

11

38-40

34

-11

12

Luceafărul Oradea

29

9

7

13

43-49

34

-8

13

CS Baloteşti

29

9

7

13

39-54

34

-11

14

Metaloglobus Bucureşti

29

9

6

14

28-39

33

-12

15

ASA Târgu Mureş

29

9

4

16

38-61

31

-11

16

Dacia Unirea Brăila

29

7

7

15

53-56

28

-14

17

Pandurii Târgu Jiu

29

6

10

13

36-48

28

-14

18

Ştiinţa Miroslava

29

7

7

15

32-56

28

-14

19

Foresta Suceava

29

8

3

18

25-73

27

-15

20

Olimpia Satu Mare

29

6

2

21

19-63

-46

-25