Fotbaliștii de la Luceafărul au făcut deplasarea în acest sfârșit de săptămână în județul Ilfov, la Snagov, pentru jocul din etapa a XXXV-a a campionatului Ligii a II-a. Elevii antrenorului Alexandru Kiss vor întâlni echipa Metalul Reșița, sâmbătă, cu începere de la ora 11.

Meciul, programat pe Stadionul Voința din Snagov, va opune formației bihorene echipa gazdă care se încă mai luptă pentru evitarea retrogradării. Metalul Reșița ocupă locul XVI, primul sub linia de retrogradare, dar la o diferență de 9 puncte fața de echipa de pe poziția superioară. Astfel, pentru gazde victoria este vitală în acest meci.

La rândul său, Luceafărul, după succesul clar din runda anterioară, are 40 de puncte și de pe locul XII este lipsită de griji. Cu toate acestea, formația bihoreană își dorește un rezultat bun în partida de sâmbătă, tocmai pentru a continua seria rezultatelor pozitive și a confirma că nu întâmplătoare a fost victoria cu 4-1 din etapa anterioară.

Meciul Metalul Reșița – Luceafărul Oradea va fi arbitrat de o brigadă ce-l va avea la centru pe ploieșteanul Ovidiu Petru Oprea, la cele două tușe urmând a oficia asistenții Florian Alexandru Vișan din Galați și Cristina Mariana Trandafir din București. 

Dintre celelelte jocuri ale etapei din acest weekend din Liga a II-a, cel mai interesant duel se anunță cel de la Timișoara, dintre ASU Politehnica din localitate și UTA Bătrâna Doamnă.


Etapa a 35-a a Ligii a II-a la fotbal:

CSM Râmnicu Vâlcea - Juventus Bucureşti 0-3 (la masa verde)

CS Baloteşti - Unirea Tărlungeni 3-0 (la masa verde)

Vineri:

Ora 15:30 Chindia Târgovişte - Olimpia Satu Mare

Sâmbătă:

Ora 11:00 FC Braşov - FC Academica Clinceni

Ora 11:00 Metalul Reşiţa - Luceafărul Oradea

Ora 11:00 Dacia Unirea Brăila - CS Afumaţi

Ora 11:30 Foresta Suceava - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Duminică:

Ora 19:00 ASU Politehnica Timişoara - UTA Bătrâna Doamnă