Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea a susţinut miercuri, pe terenul II al Bazei Sportive Luceafărul de la Sânmartin, cel de-al patrulea joc amical al acestei ierni. Elevii antrenorului Dan Dobai au primit replica echipei de ligă a II-a Şoimii Pâncota, formaţie pe care au reuşit s-o învingă cu scorul de 3-1, după ce şi la pauză conduceau cu 2-0.

Golurile bihorenilor au fost marcate de C. Roşu, din penalty, şi Balla, în prima repriză, respectiv Mihuţa, în cea de-a doua. Oaspeţii au înscris la scorul de 2-0, la zece minute de la reluarea partidei.

De la început, antrenorul Dan Dobai i-a trimis în teren pe: Goia - Drăgan, Nogo, Hlinca, Radu Alexandru - Feier, Sorian, Ţegle - Arnăutu, C. Roşu şi Balla. Pe parcurs au mai fost introduşi şi: E. Papp - Bactăr, Floruţ, Balea, Mihuţa şi Chiştoie.

"A fost un joc bun, pe fondul unei stări de oboseală a ambelor echipe, după pregătirile din această iarnă. Mai sunt două săptămâni până la reluarea campionatului, am acumulat mult, dar încă mai avem de pus la punct anumite aspecte"; a declarat, la final, antrenorul echipei bihorene, Dan Dobai.

Astfel, până în prezent, Luceafărul a obţinut trei victorii (cu CS Ineu, Mama Mia Becicherecu Mic şi Şoimii Pâncota) şi a suferit o înfrângere (cu Olimpia Satu Mare), până în prezent în partidele amicale din această iarnă.

Sâmbătă, de la ora 12, elevii antrenorului Dan Dobai, vor evolua la Arad, în compania unei alte formaţii din Liga a II-a, UTA Bătrâna Doamnă. Apoi, săptămâna viitoare, luceferii vor întâlni, în ultimele două amicale, echipa din Pecica, în deplasare, şi ASU Poli Timişoara, acasă.

Conform tehnicianului Dan Dobai, campania de transferuri la Luceafărul Oradea nu s-a încheiat, tehnicianul mai dorindu-şi doi jucători, un mijlocaş şi un atacant.