Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea îşi păstrează avansul de patru puncte în fruntea clasamentului Seriei a V-a a Ligii a III-a şi după etapa din acest weekend, când a susţinut derby-ul campionatului, la Reghin, în compania formaţiei de pe locul II, Avântul.

Jocul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după ce şi la pauză s-a consemnat tot scor egal, 0-0.

Miza jocului şi-a pus amprenta pe evoluţia celor două echipe, bihorenii nereuşind să mai aibă prestaţia din precedentele runde, în timp ce, la final, gazdele au avut ieşiri nervoase, din cauza rezultatului.

Primele 20 de minute totuşi au fost controlate de elevii antrenorului Dan Dobai, după care gazdele au echilibrat jocul şi şi-au creat două bune situaţii. Totuşi la pauză s-a intrat fără gol, scor 0-0.

Repriza a doua a debutat cu momente ceva mai bune pentru Avântul, care a şi reuşit să deschidă scorul, în minutul 65, prin Gliga.

După primirea golului, Luceafărul a ripostat imediat şi din acel minut a fost singura echipă care a mai contat pe teren. După ce arbitrul nu a acordat un penalty oaspeţilor, pe motiv că henţul nu a fost în careu, peste câteva minute, în minutul 85, acelaşi "cavaler al fluierului" nu a mai avut ce face, decât să acorde lovitură de la 11 metri pentru bihoreni, după un alt henţ, clar, de aceasta dată, petrecut în suprafaţa de pedeapsă a Avântului. Cel care a executat penalty-ul a fost Arnăutu, care a marcat şi a stabilit scorul final, 1-1.

Astfel, Luceafărul a mai făcut un pas important către promovarea în Liga a II-a. "A fost unul dintre cele mai modeste jocuri pe care l-am făcut. Miza jocului şi-a spus cuvântul şi pe noi şi pe ei. Deşi noi mergem tot timpul la victorie, trebuie să recunosc că de această dată rezultatul a fost echitabil", a declarat, după partidă, antrenorul Luceafărului, Dan Dobai.

Tehnicianul bihorean a utilizat în acest derby formula: Pap – Balea, S. Nogo, Hlinc, A. Radu (Mihuţa) – Feier, Ţegle, Balla (Bactăr) – C. Roşu (Supuran), Arnăutu şi I. Ban.

Fiind accidentat, Cr. Cigan nici nu a făcut deplasarea pentru acest joc. În etapa viitoare, Luceafărul Oradea va primi pe teren propriu replica formaţiei AFC Odorheiu Secuiesc. 


Rezultatele şi marcatorii etapei a XX-a a Seriei a V-a din Liga a III-a la fotbal:

Vineri:

CS Oşorhei - Sănătatea Cluj    4-2
Ov. Popa (19), Remeş (41), L. Todea (71, 84) / Cristea (68), Ceaca (90)

Sâmbătă:

CS Iernut - CSM Sighetu Marmaţiei 1-0
Industria Galda - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 2-1
D. Lupşan (56), Cernea (62) / Bajko (76 - pen.)
Avântul Reghin - Luceafărul Oradea 1-1
Cip. Gliga (65) / (Arnăutu 85 - pen.)
AFC Odorheiu Secuiesc - Unirea Dej 1-1
Laszlo Szocs (32) / Marius Ionescu (90+2)
ASF Comuna Recea - Unirea Jucu 0-3
FC Zalău - Luceafărul Bălan 3-0
Luceafărul Bălan s-a retras din competiţie în această iarnă şi pierde meciurile rămase la "masa verde".

Clasament:

1

Luceafărul Oradea

20

14

5

1

47-14

47

17

2

FCM Avântul Reghin

20

13

4

3

38-16

43

13

3

Unirea Jucu

20

11

7

2

38-16

40

10

4

Industria Galda

20

13

1

6

40-28

40

10

5

CSM Sighetu Marmaţiei

20

12

2

6

37-16

38

8

6

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

20

9

2

9

23-23

29

-1

7

Sănătatea Cluj

20

8

3

9

31-35

27

-3

8

CS Oşorhei

20

8

3

9

25-29

27

-3

9

ASF Comuna Recea

20

8

2

10

33-35

26

-4

10

CS Iernut

20

7

5

8

26-30

26

-4

11

Unirea Dej

20

6

4

10

24-32

22

-8

12

FC Zalău

20

4

4

12

15-35

16

-14

13

AFC Odorheiu Secuiesc

20

4

3

13

17-41

15

-15

14

Luceafărul Bălan

20

0

1

19

14-58

1

-29