După victoria de la Ştefăneşti, din faţa celor de la Unirea Tărlungeni, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea revin pe teren propriu şi, marţi, de la ora 15.30, vor primi replica arădenilor de la UTA Bătrâna Doamnă.

Jocul, care va deschide etapa a VIII-a a campionatului Ligii a II-a, se anunţă foarte atractiv, ambele echipe urmărind să-şi adjudece victoria. Dacă pentru Luceafărul, care n-a mai câştigat pe teren propriu din prima etapă, sunt esenţiale cele trei puncte puse în joc, pentru UTA Bătrâna Doamnă, care este una dintre favoritele competiţiei şi care se luptă pentru promovare, orice joc este abordat doar la victorie.

În aceste condiţii se anunţă a partidă foarte disputată, tocmai de aceea şi Digi Sport, postul de televiziune care transmite meciurile de liga a II-a, a hotărât să preia acest joc, astfel că el va putea fi urmărit şi pe micul ecran. Chiar şi-n aceste condiţii, conducerea clubului Luceafărul speră să aibă cât mai mulţi susţinători la acest joc, intrarea la Stadionul Luceafărul din Sînmartin fiind liberă.

Ambele formaţii vin după victorii repurtate în runda preceentă. Dacă elevii antrenorului Erik Lincar au învins în deplasare Unirea Tărlungeni, UTA Bătrâna Doamnă vine în Bihor după succesul cu 6-0 de pe teren propriu repurtat în faţa concitadinei Şoimii Pâncota, "Cenuşereasa" competiţiei însă.

Este de văzut însă cum jucătorii de la Luceafărul vor fi refăcuţi pentru acest joc, pentru că ei din deplasarea din judeţul Ilfov au ajuns sâmbătă noaptea. Duminică au avut un program de recuperare, iar singurul antrenament dinnaintea acestui meci a fost progrmat pentru luni. Din acest punct de vedere UTA Bătrâna Doamnă se poate considera mai odihnită decât adversara.

"Nu este cea mai bună programare de joc pe care o avem, pentru că noi venim după o deplasare lungă. Ne-am fi dorit să fi jucat miercuri, dar am înţeles că nu s-a putut din cauza televizării jocului. Bine ar fi totuşi ca şi televiziunile sau cei care fac programările acestea să se uite şi pe programul echipelor şi să le înţeleagă şi pe ele", a declarat antrenorul Luceafărului, Erik Lincar, cel care, înaintea disputei de marţi, nu se confruntă însă cu probleme de efectiv.


Etapa a VIII-a a Ligii a II-a la fotbal:

Marţi:

Ora 15:30 Luceafărul Oradea - UTA Bătrâna Doamnă

Ora 17:00 Juventus Bucureşti - Olimpia Satu Mare

Miercuri:

Ora 13:00 FC Academica Clinceni - Foresta Suceava

Ora 15:00 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Vâlcea

Ora 17:00 Metalul Reşiţa - Chindia Târgovişte

Ora 17:00 FC Braşov - CS Baloteşti

Ora 17:00 Şoimii Pâncota - ASU Politehnica Timişoara

Ora 17:00 CS Afumaţi - Unirea Tărlungeni

Ora 17:00 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Dunărea Călăraşi

Ora 10:00 CS Mioveni - ACS Berceni


Clasament:

1

Chindia Târgovişte

7

6

0

1

14-6

18

9

2

Juventus Bucureşti

7

5

1

1

28-2

16

4

3

FC Braşov

7

4

3

0

12-6

15

6

4

Foresta Suceava

7

5

0

2

14-10

15

6

5

UTA Bătrâna Doamnă

7

4

2

1

16-5

14

2

6

Olimpia Satu Mare

7

4

1

2

19-5

13

1

7

Dacia Unirea Brăila

7

4

1

2

13-9

13

4

8

CS Mioveni

7

3

3

1

7-5

12

3

9

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

7

3

2

2

14-7

11

-1

10

Dunărea Călăraşi

7

3

2

2

9-6

11

-1

11

CS Afumaţi

7

3

1

3

23-7

10

-2

12

Unirea Tărlungeni

7

3

1

3

10-6

10

-2

13

FC Academica Clinceni

7

3

0

4

10-13

9

0

14

Luceafărul Oradea

7

2

1

4

4-6

7

-5

15

CS Baloteşti

7

1

3

3

9-11

6

-6

16

CSM Râmnicu Vâlcea

7

1

3

3

6-10

6

-3

17

Metalul Reşiţa

7

2

0

5

4-16

6

-3

18

ASU Politehnica Timişoara

7

1

2

4

9-15

5

-7

19

ACS Berceni

7

0

0

7

3-18

0

-9

20

Şoimii Pâncota

7

0

0

7

1-62

0

-9