Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au reuşit să se impună vineri, în deplasare, în judeţul Maramureş, pe terenul celor de la ASF Comuna Recea, cu scorul de 1-0, şi au mai făcut un pas important către Liga a II-a.

Partida a fost decisă de golul lui Arnăutu, marcat în minutul 10, din penalti, după un henţ în careu al gazdelor.

Bihorenii au mai avut însă şi alte ocazii bune în prima repriză, neconcretizate însă. În acest timp, în partea a doua jocul a devenit mai echilibrat, dar gazdele nu au beneficiat de ocazii clare, poarta orădeană fiind ameninţată doar la anumite lovituri libere.

Jucătorii de la Luceafărul au ştiut să gestioneze bine jocul, au fost interesaţi în principal de a-şi adjudeca toate cele trei puncte, lucru pe care l-au reuşit în final şi astfel s-au detaşat în clasament, la şapte puncte de principala urmăritoare, Avântul Reghin, care, surprinzător, a pierdut jocul din această etapă, pe teren propriu.

"Ne bucurăm pentru victorie, pentru cele trei puncte obţinute. Felicit băieţii pentru jocul prestat şi pentru unitatea de grup, cu care am câştigat majoritatea meciurilor, pentru că grupul a făcut diferenţa de multe ori. Prin jocul rezultatelor, am ajuns la o diferenţă de şapte puncte de echipa de pe locul II. Mai avem nevoie doar de o victorie şi sperăm ca la meciul cu Jucu să obţinem şi matematic locul I, obiectivul propus", a declarat pentru BIHOREANUL, după joc, antrenorul echipei Luceafărul Oradea, Marius Popa.

Tehnicianul i-a trimis în teren la jocul de la Recea pe: Pap – Balea, Nogo, Hlinca, Radu Alexandru – Feher, Balla, Ţegle – Arnăutu, C. Roşu şi I. Ban. Pe parcurs au mai intrat: Chiş, Toie, Cigan, Floruţ şi Bactăr.

Astfel, pentru a-şi asigura matematic promovarea încă din etapa viitoare, Luceafărul va trebui să se impună în jocul de acasă, cu Unirea Jucu.

În etapa din acest weekend, şi CS Oşorhei, cealaltă echipă bihoreană din Seria a V-a a Ligii a III-a de fotbal, şi-a asigurat toate cele trei puncte, după ce s-a impus "la masa verde", cu scorul de 3-0, în confruntarea pe care trebuia s-o susţină în compania unor altor maramureşeni, cei de la CSM Sighetu Marmaţiei. Cum aceştia nu s-au mai prezentat la partida programată la Alparea, echipa antrenată de Călin Cheregi a obţinut al cincilea rezultat pozitiv consecutiv şi a urcat pe poziţia a VII-a a clasamentului.  De altfel, antrenorul echipei bihorene a programat un joc şcoală, împărţindu-şi  jucătorii în două echipe.

În runda următoare, CS Oşorhei va întâlni, tot pe teren propriu, echipa Industria Galda.


Rezultatele şi marcatorii etapei a XXII-a a Seriei  a V-a a Ligii a III-a la fotbal (vineri):

CS Oşorhei - CSM Sighetu Marmaţiei    3-0
Oaspeţii nu s-au prezentat la meci, iar echipa din Oşorhei a câştigat la "masa verde".
Industria Galda - CS Iernut        0-1
Pastor (52)
FC Zalău - Sănătatea Cluj    2-2
Tăbârţă (30), Popescu (60) / Ceaca (40 - pen.), Gaşpar (80)
Avântul Reghin - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc    1-2
Truţă (25) / Ilyeş (4), Bajko (87)
ASF Comuna Recea - Luceafărul Oradea    0-1
Arnăutu (10 – pen.)
Unirea Jucu - Unirea Dej     1-0
(90+2)

AFC Odorheiu Secuiesc - Luceafărul Bălan     3-0
Luceafărul Bălan s-a retras din competiţie în această iarnă şi pierde meciurile rămase la "masa verde".


Clasament:

1

Luceafărul Oradea

22

16

5

1

53-14

53

20

2

FCM Avântul Reghin

22

14

4

4

42-18

46

13

3

Unirea Jucu

22

12

7

3

39-17

43

10

4

CSM Sighetu Marmaţiei

22

13

2

7

38-19

41

8

5

Industria Galda

22

13

2

7

42-31

41

8

6

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

22

11

2

9

27-24

35

2

7

CS Oşorhei

22

9

4

9

29-30

31

-2

8

CS Iernut

22

8

6

8

28-31

30

-3

9

ASF Comuna Recea

22

9

2

11

34-36

29

-4

10

Sănătatea Cluj

22

8

5

9

35-39

29

-4

11

Unirea Dej

22

6

4

12

24-34

22

-11

12

AFC Odorheiu Secuiesc

22

5

3

14

20-46

18

-15

13

FC Zalău

22

4

5

13

17-39

17

-16

14

Luceafărul Bălan

22

0

1

21

14-64

1

-32