După vacanţa de iarnă, echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea a revenit joi la antrenamente. Cu nou staff tehnic, format din Dan Dobai – antrenor principal, Eugen Ilisoi – antrenor secund şi Vlad Gheţe – antrenor cu portarii, dar şi cu lotul remaniat, după ce o serie de jucători au plecat la finalul turului, iar alţii au venit în aceste zile, formaţia patronată de Ioan Blidar şi condusă de Dumitru Ghilea (fratele senatorului Gavrilă Ghilea), şi care ocupă poziţia a II-a în Seria a V-a a Ligii a III-a, a revenit la antrenamente cu gândul de-a pregăti cât mai bine returul de campionat, pentru a-şi îndeplini obiectivul propus, promovarea în Liga a II-a.

La prima strigare a antrenorului principal Dan Dobai, au răspuns prezent 19 jucători şi anume: Goia – portar; M. Popa, Floruţ, Ciuciu, Badea, Cigan, Jude, Ţegle, Chiş, C. Roşu, Feher, I. Ban, Bactăr, Bala, Sorian, Mihuţa, Drăgan, Nongo şi Arnăutu – jucători de câmp.

În cadrul lotului se remarcă noutăţile C. Roşu, Feher, Sorian, Nogo şi Arnăutu, ultimul nimeni altul decât golgheterul din turul de campionat al echipei de liga a II-a FCM Baia Mare.

După cum a dat asigurări patronul Ioan Blidar (foto), pentru a fi acoperită bine pe toate posturile, echipa orădeană va mai achiziţiona în perioada următoare şi alţi jucători. În primul rând este vorba despre un tânăr portar de la CSMS Iaşi, dar şi despre alţi doi jucători cu o bună experienţă competiţională, fundaşul central Florin Ilie şi mijlocaşul central Păcurar, ambii de la FCM Baia Mare.

"Chiar dacă vin din liga a II-a, pentru mine este un pas înainte, pentru că am venit la o echipă care are un obiectiv sigur şi trasat foarte bine, cu nişte oameni de încredere, cu stabilitate financiară, iar pentru mine acesta este cel mai important. Avem un obiectiv şi sper să-l realizăm. Condiţiile de aici sunt extraordinare, nu pentru Liga a III-a, pentru Liga a II-a. Nu ştiu dacă cineva din Liga a II-a, poate Gaz Metan Mediaş şi FC Braşov, mai are asemenea condiţii", a declarat atacantul Arnăutu, cel care în toamnă a făcut furori în Liga a II-a, când a marcat goluri importante pentru FCM Baia Mare.

"Ne-am dorit să ne întărim, pentru că obiectivul nostru numărul 1 este promovarea, iar pentru a atinge acest obiectiv trebuie să îmbunătăţim jocul echipei. Acest aspect îl putem realiza însă cu jucători de calitate. Am încercat să îmbunătăţim lotul, unde am considerat că este nevoie, cu jucători care au evoluat la un nivel bun. O parte din aceşti jucători îi cunosc şi cu unii dintre ei chiar am lucrat, iar eu cred că vor ajuta echipa", a declarat şi antrenorul Dan Dobai.

Pe de altă parte, patronul Ioan Blidar a mai adăugat că echipa a fost întărită "atât structural cât şi valoric". "Au plecat mulţi jucători la care noul antrenor, profesorul Dobai a renunţat şi am adus alţi jucători experimentaţi, fiecare dintre ei având stagii în Liga a II-a, iar unii trecând chiar şi prin Liga I", a afirmat Blidar.

În primă fază, echipa Luceafărul se va pregăti pe plan local, la baza proprie din Sânmartin, apoi, în perioada 1-12 februarie va susţine un stagiu de pregătire centralizat la Băile Felix.

Primul joc amical va avea loc pe data de 27 ianuarie, când echipa bihoreană va întâlni formaţia de liga a III-a CS Ineu.

Următorii adversari pentru echipa bihoreană vor fi apoi în amicale: Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (Liga III - 6 februarie), Olimpia Satu Mare (Liga II -10 februarie), Şoimii Pâncota (Liga II - 17 februarie), UTA "Bătrâna doamnă" (Liga II - 20 februarie), Progresul Pecica (Liga IV - 24 februarie) şi ASU Poli Timişoara (Liga III - 27 februarie).