După victoria importantă de sâmbătă, din faţa liderului la zi al Ligii a II-a, formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea se pregăteşte acum de duelul din şaisprezecimile de finală ale Cupei României, cu fosta campioană Astra Giurgiu.

Meciul este programat joi după amiază, de la ora 16, la Stadionul Luceafărul Felix din Sânmartin şi va aduce în faţa tinerei echipe orădene nu numai fosta campioană, dar şi una dintre cele mai în formă formaţii din acest sezon al Ligii I, echipa giurgiuveană, pregătită acum de antrenorul Gigi Mulţescu, se află pe locul II în clasamentul primului eşalon, la un punct de liderul FCSB.

Formaţia la care în prezent evoluează Denis Alibec prezintă o bună formă competiţională în acestă perioadă, nu mai departe decât de luni, giurgiuvenii impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş.

Având în vedere că Denis Alibec s-a accidentat la jocul de luni, sunt şanse mici însă ca acesta să fie văzut la lucru joi, la Sânmartin.

De partea cealaltă, reamintim că Luceafărul Oradea ocupă locul 14 în clasamentul Ligii a II-a, după 8 etape şi pentru a ajunge în această fază a Cupei României, elevii antrenorului Cristian Lupuţ au mai disputat un tur, pe 11 septembrie, când au jucat în judeţul Arad, pe terenul celor de la Gloria Cermei, din Liga a III-a, formaţie pe care au întrecut-o cu scorul de 4-1.

Fiind echipă prim-divizionară, Astra Giurgiu s-a calificat direct în faza şaisprezecimilor de finală. Cele două echipe, Luceafărul şi Astra se vor întâlni acum pentru a doua oară în Cupa României, după ce în urmă cu două sezoane, la Stadionul "Iuliu Bodola", s-au mai confruntat în faza optimilor de finală. Atunci, giurgiuvenii s-au impus cu scorul de 3-1.

Meciul de joi, de la ora 16, dintre Luceafărul Oradea şi Astra Giurgiu, va putea fi urmărit şi pe micul ecran, în transmisiunea în direct a celor de la Digi Sport, Look Sport şi Telekom Sport.

Preţul de intrare la stadion este de 25 de lei, pentru bărbaţi, copiii sub 14 ani și persoanele cu dizabilități, având în continuare gratuitate. Biletele de pun în vânzare joi de la ora 13:00 la Baza Sportivă Luceafărul.

Disputa are loc într-o singură manşă, iar în caz de egalitate după 90 de minute de joc, vor urma prelungiri. Dacă şi după 120 de minute egalitatea va persista, atunci departajarea va fi făcută la loviturile de la 11 metri.

Şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal au început marţi cu primele jocuri şi vor continua miercuri şi joi astfel:

Miercuri:
Ora 16:00 UTA Arad - Politehnica Iaşi
Ora 16:30 Sporting Lieşti - CS Mioveni
Ora 16:30 CSM Slatina - Dunărea Călăraşi
Ora 16:30 Progresul Spartac - Universitatea Cluj
Ora 16:30 Bucovina Rădăuţi - Gaz Metan Mediaş
Ora 16:30 Academica Clinceni - FC Hermannstadt
Ora 18:45 Concordia Chiajna - FC Viitorul
Ora 21:30 Chindia Târgovişte - CFR Cluj

Joi:
Ora 16:00 Luceafărul Oradea - AFC Astra
Ora 18:45 Rapid - Turris Oltul Turnu Măgurele
Ora 21:30 Unirea Alba Iulia - FCSB