Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea s-au calificat, marți, în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, după ce au învins în deplasare echipa arădeană de ligă a III-a, Gloria Lunca Teuz Cermei.

Formația bihoreană s-a impus cu scorul de 4-1, după ce la pauză conducea cu 1-0. Primul gol al întâlnirii l-a reușit Ludușan, în minutul 10, care a trimis de la marginea careului mare, din vole direct în vinclul porții arădenilor.

În repriza a doua s-au înscris însă mai multe goluri. Astfel, la trei minute de la reluare, în minutul 48, Luceafărul a urcat scorul la 2-0, după ce Alexandru Dulca, nemarcat, a primit în careu și a şutat la colţul lung, iar portarul Stănilă nu a putut evita golul.

Noua achiziție a formației bihorene, Cătălin Ţîră, a ridicat scorul la 3-0 pentru Luceafărul, în minutul 51, după ce a profitat de o gafă a apărării Cermeiului şi a înscris din interiorul careului.

În minutul 74, elevii antrenorului Cristian Lupuț au urcat scorul la 4-0 pentru bihoreni, după ce Patrick Peter a scăpat de marcaj, a rămas singur cu Stănilă şi l-a învins şi el pe portarul Cermeiului.

Gazdele au marcat golul de onoare în minutul 80, când Michel Vlad a pătruns în careu pe dreapta şi l-a învins pe Moroz din 10 metri. Meciul s-a închieiat apoi cu scorul de 4-1 pentru Luceafărul, care a răzbunat, astfel, echipa Dacia Gepiu, formație care a fost eliminată în turul I de echipa din Cermei, după ce a fost învinsă acasă cu 5-0. Luceafărul a trecut, astfel, de turul al IV-lea și a ajuns din nou în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, acolo unde vor intra în competiție și formațiile de primă ligă.


Gloria Lunca Teuz Cermei (Arad) – Luceafărul Oradea 1-4(0-1)

Au marcat: M.Vlad (min. 80) / Ludușan (min. 10), Al. Dulca (min. 48), C. Țîră (min. 51) și P. Peter (min. 74)
Stadion: Comunal-Central (Cermei - Arad)

Gloria Cermei: Stănilă – Dolga, Varga – cpt.(min. 53 M. Vlad), Gal – Polgar, Mihuţa, I. Tănase, Al. Sabău – Prună, Deta (min. 58 Ov. Vezan), și Matiş (min. Capătă). Antrenor: Radu Anca

Luceafărul: Moroz – Gunie, Băican, Opriş (min. 32 Al. Dulca), Fl. Drăgan - Mitrică (min. 70 P. Peter), Chiorean, Cl. Codoban – cpt., Core – Luduşan și Ţîră (min. 79 Sg. Pop). Antrenor: Cristian Lupuţ

Au arbitrat: Claudiu Gaitin - Alexandru Filip şi Alin Marian Botaş (toţi din Timişoara).

În celelalte partide de marți din turul IV al Cupei României la fotbal s-au înregistrat rezultatele:CSM Focșani – Sporting Liești 0-3 (după prelungiri), CS Tunari – Academica Clinceni 0-2, FC Rapid București – Daco-Getica București 2-1, Unirea Alba Iulia – Industria Galda 7-5 (după loviturile de departajare) și Turris Turnu Măgurele – CS Balotești 3-2.

Meciurile din șaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, ediția 2018-2019, vor avea loc în săptămâna 24-30 septembrie.