Formaţia bihoreană de fotbal de liga a II-a, Luceafărul Oradea, şi-a continuat sâmbătă seria jocurilor amicale, de verificare, programate în cadrul pregătirilor din această vară.
Echipa pregătită de Cornel Ţălnar şi Florentin Petre a întâlnit, la Baza Sportivă Luceafărul de la Sânmartin, pe formaţia locală CSC Sânmartin.
Aşa cum era de aşteptat, meciul s-a încheiat cu victoria formaţiei Luceafărul, care s-a impus cu scorul de 5-2, după ce la pauză conducea cu 3-1.
În cadrul acestui joc, tehnicianul Cornel Ţălnar a utilizat 23 de jucători, dintre care trei sunt în probe. Este vorba despre Sas, Misar şi Roxin.
După un început în forţă pentru "luceferi", aceştia au deschis scorul în minutul 9, când a marcat M. Matei. Trei minute mai târziu, însă, Cr. Copil a speculat o nesincronizare în defensiva orădenilor şi a egalat.
Până la pauză orădenii au mai marcat însă de două ori, prin Cl. Codoban, care a înscris în minutele 17 şi 45+1.
După o debut bun şi-n partea a doua, Luceafărul a marcat pentru 4-1 în minutul 67, prin Chiş-Toie. Cei de la CSC au redus din handicap, în minutul 84, prn Meşter, dar scorul final, 5-2, l-a stabilit Christopher Sas, care a înscris pentru formaţia de ligă a II-a, în minutul 90+1.
Pentru Luceafărul au evoluat în acest meci în prima repriză: Began – Balea, Al. Iacob, Mutu, I. Ban – Asanache, Ţegle – C. Roşu, Codoban, Bedea (30 P. Goge) – M. Matei. În repriza a doua au jucat însă: Goia – Balea (62 Fl. Drăgan), Bactăr, Asanache (67 Misar), I. Ban – Feher, Ţegle (62 Cuc) – Roşu (65 Sas), Chiş Toie, Goge (70 Roxin) – Hergheligiu.