După ce s-au pregătit pe plan local, după reunirea lotului din acest an, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au trecut din această săptămână la cea de-a doua etapă a pregătirilor. Singura trupă bihoreană din primele trei ligi fotbalistice a ţării se află de luni în cantonament, la Hotel Nicoleta, din Băile Felix.

În aceste zile, antrenorul Cristian Lupuţ a programat jucătorilor câte două antrenamente pe zi, iar la sfârşitul acestei săptămâni "roş-albaştrii" vor susţine şi primul amical al iernii. Este vorba despre un joc în Ungaria, în compania celor de la VSC Debrecen, echipă situată pe poziţia a III-a în clasamentul primei ligi a ţării vecine. Partida va avea loc sâmbătă de la ora 13.

Ultima noutate în lotul Luceafărului o constituie un tânăr jucător belgian de 20 de ani,  Alan Simon Wanya, care evolueză pe banda dreaptă şi care s-a alăturat echipei. În rest, tehnicienii Cristian Lupuţ, Viorel Domocoş şi Ioan Pap-Deac îi au la dispoziţie pe următorii: Bogdan Moga şi Sebastian Moroz – portari; Flaviu Drăgan, Cristian Oros, Vlad Opriş, Alexandru Băican, Alexandru Core, Hary Kim, Paul Chiorean, Gabriel Preoteasa, Vlad Prejmerean, Patrick Peter, Paul Mitrică, Vasile Pop, Constantin Roşu, Alexandru Dulca, Daniel George Paraschiv, Andrei Luduşan, Adrian Ciul şi Pavel Laurenţiu Nemeş.

După cum se poate observa, formaţia bihoreană are în componenţă acum în marea majoritate jucători tineri, de la care se aşteaptă dorinţa de afirmare şi o ambiţie în plus.

Alături de antrenori, din staff-ul tehnic mai fac parte şi kinetoterapeutul Cristian Gurău şi psihologul Alin Puşcău.