După eșecul usturător din jocul de cupă, de joi, de pe teren propriu, cu Astra Giurgiu, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea vor încerca să-și refacă moralul în disputa din etapa a 9-a a campionatului Ligii a II-a, pe care o vor disputa în acest sfârșit de săptămână.

Bihorenii vor evolua în deplasare, la Pitești, pe terenul unei echipe situate în partea superioară a clasamentului și, tocmai de aceea, nu-i așteaptă nici acolo o misiune deloc ușoară. Meciul cu FC Argeș va avea loc duminică, de la ora 11.

Rămâne de văzut cât de tare vor reuși să strângă rândurile elevii antrenorului Cristian Lupuț, în perspectiva acestui joc.

După opt etape disputate în actualul sezon competițional, piteștenii ocupă locul al 7-lea, cu 15 puncte, în timp ce bihorenii sunt doar pe poziția a 14-a, cu 8 puncte.

Marea majoritate a jocurilor rundei a 9-a din Liga a II-a sunt programate sâmbătă, de la ora 11, între care și derby-ul ilfovean dintre Academica Clinceni și Sportul Snagov. Celelalte, care vor fi televizate, au ore de disputare diferite însă. Spre exemplu, CS Mioveni întâlnește Universitatea Cluj, cu începere de la ora 13, ACS Poli Timișoara – Pandurii Tg. Jiu, cu începere de la ora 14, iar UTA – CS Balotești, tot sâmbătă, dar după amiaza, de la ora 17.


Iată programul complet al etapei a 9-a din Liga a II-a la fotbal:

Vineri

Ora 18.00 Petrolul Ploieşti - Aerostar Bacău

Sâmbătă

Ora 11.00 Daco-Getica Bucureşti - ASU Politehnica Timişoara

Ora 11.00 Dacia Unirea Brăila - Chindia Târgovişte

Ora 11.00 Ripensia Timişoara - Metaloglobus Bucureşti

Ora 11.00 Academica Clinceni - Sportul Snagov

Ora 13.00 CS Mioveni - Universitatea Cluj

Ora 14.00 ACS Poli Timişoara - Pandurii Târgu Jiu

Ora 17.00 UTA Arad - CS Baloteşti

Duminică

Ora 11.00 FC Argeş - Luceafărul Oradea

Ora 11.00 SSC Farul Constanţa - Energeticianul