Pentru că etapa din acest sfârşit de săptămână a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile, atât în Liga a II-a, cât şi în Liga I, formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul şi-a perfectat un nou joc amical. De această dată "roş-albaştrii" vor disputa un meci în compania unui adversar redutabil, chiar a celei mai în formă echipe din fotbalul românesc, CFR Cluj-Napoca, nimeni alta decât echipa de pe primul loc din Liga I şi principala pretendentă la titlu.

Jocul, care se va desfăşura pe durata a două reprize a câte 60 de minute, va avea loc la Cluj, pe Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", sâmbătă, cu începere de la ora 15.

"Este un meci bun, în compania celui mai redutabil adversar pe care puteam să-l întâlnim din România şi ne bucurăm şi noi că au ales să joace cu noi înainte de play-off. Înseamnă că ne apreciază ca echipă, pentru că totuşi, înaintea jocurilor din partea a doua a campionatului, nu-şi doreau un adversar destul de modest", a declarat, pentru Bihoreanul, antrenorul echipei orădene, Cristian Dulca. Acesta a precizat că va trimite în teren două echipe diferite în cele două reprize, a câte 60 de minute.

"Ne-am săturat să tot disputăm amicale, abia aştept jocurile oficiale. Acest meci de la Cluj, cu liderul primei divizii, ne onorează însă şi ne motivează suplimentar", a declarat şi căpitanul Luceafărului, Claudiu Codoban.

Antrenorul Cristian Dulca a comentat şi amânarea etapei din weekend. "Pe de o parte este bine, pentru că aveam o deplasare lungă, la Brăila, şi cine ştie de ce teren îngheţat dădeam. Nu puteam să ne exprimăm la adevărata noastră valoare. Pe de altă parte, iată noi, în 2018, nu am disputat încă un joc oficial", a precizat tehnicianul.

Între timp, lotul echipei Luceafărul a mai fost completat cu un portar macedonean, în vârstă de 29 de ani, Marko Jovanovic. Cu această achiziţie, practic se încheie campania de transferuri la Luceafărul în această iarnă. "Avem un lot complet acum. Am adus jucători buni, cu experienţă unii dintre ei, astfel că sperăm să facem o treabă bună în sezonul de primăvară", a mai declarat Cristian Dulca.