Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au remizat cu scorul de 2-2, vineri, în jocul din etapa a 32-a a Ligii a II-a pe care l-au susţinut la Sânmartin în compania celor de la CS Mioveni.

Meciul a avut toate ingredientele: ocazii multe, goluri, un penalty acordat, unul neacordat şi o eliminare. Luceafărul rămâne pe poziţia a 11-a a clasamentului. Oaspeţii au fost cei care au marcat primii şi tot ei conduceau la pauză cu 2-1.

Eliminare din prima 

Jocul a debutat bine pentru elevii antrenorului Cristian Lupuţ, care s-au instalat în atac încă din primele minute. Pe contraatac însă argeşenii au marcat în minutul 8, după ce Andrei Hergheligiu ea fost angajat în careu, a scăpat pe dreapta şi a finalizat în gol la colţul lung, pe jos, cu un şut din 14 metri.

Luceferii au ripostat rapid şi C. Roşu putea marca în minutul 12, aflat la 8 metri de poartă în poziţie centrală, dar nu a reluat periculos.

Golul egalizator al bihorenilor a venit în minutul 30, când George Paraschiv a pătruns în careu pe stânga şi a şutat în diagonală, la colţul lung. Portarul Croitoru a atins balonul, dar nu a putut evita golul.

În minutul 39, Marian Beţa, de la CS Mioveni, a fost eliminat direct după ce l-a ţinut pe Paraschiv la circa 35 de metri. Atacantul orădean ar fi rămas singur cu portarul.

Deşi au avut superioritate numerică, peste doar două minute luceferii au fost surprinşi după un contraatac al celor din Mioveni. Măzărache a primit în careu, a trecut printre doi adversari şi a fost faultat pe portar la 9 metri. Arbitrul a dictat penalty şi cartonaş galben pentru portarul Moga. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Andrei Hergheligiu, care a transformat fără probleme.

S-a intrat la vestiare cu avantajul de un gol al oaspeţilor, scor 1-2, dar repriza a doua a fost controlată în totalitate de Luceafărul, care nu a reuşit însă decât un singur gol, ratând o serie de ocazii, fapt care l-a exasperat pe antrenorul Cristian Lupuţ.

Penalty neacordat

Egalarea a survenit în minutul  57, după o centrare de pe dreapta. Vasile Pop a reluat cu capul din 6 metri, mingea a lovit bara, portarul Croitoru a scos, însă arbitrii susţin că mingea a trecut de linia porţii şi au acordat golul.

Un moment importat a fost în minutul 67, când Dulca a avut o cursă impetuasă de 40 de metri, a trecut de patru jucători, a intrat în careu, unde a fost faultat, însă arbitrul a lăsat jocul să continue, cu toate că inclusiv antrenorul echipei din Mioveni, Daniel Opriţa a recunoscut, de mai multe ori, la conferinţa de presă, că a fost penalty. El a spus că arbitrul n-a acordat penalty "în compensaţie, după ce l-a eliminat uşor pe Beţa".

Deşi antrenorul Cristian Lupuţ a introdus un nou atacant, pe Luduşan, bihorenii nu au mai reuşit să marcheze până la final, jocul încheindu-se la egalitate, 2-2.

"Consider că rezultatul este nedrept după situaţiile şi ocaziile pe care le-am avut. Clar, trebuia să câştigăm, dar acesta este fotbalul, puteam să şi pierdem. Am fost conduşi cu 2-1, după ce am luat ambele goluri foarte uşor, ceea ce mă nemulţumeşte total, mai ales la fundaşii laterali, unde am fost foarte slabi. Am reuşit să revenim de fiecare dată, echipa are potenţial şi mă bucur totuşi că de patru etape nu suntem învinşi. Consider că am avut un penalty clar, la Dulca, pe care nu l-a dat, dar astea sunt deciziile arbitrilor, nu pot să mă leg eu de ele acum", a declarat, după joc, antrenorul gazdelor, Cristian Lupuţ.


Luceafărul Oradea - CS Mioveni 2-2 (1-2)

Au marcat: G. Paraschiv(min. 30) şi V. Pop (min. 57) / Herghelegiu (min. 8 şi 42 din penalty)
Stadion: Luceafărul (Sânmartin)

Luceafărul: Bg. Moga - Prejmerean, Oros + cpt., Yabre, Moihedja (min. 79 Al. Băican) - C-tin. Roşu, Lu Yuefeng (min. 29 Ciul), Preoteasa (min. 75 Luduşan), Al. Dulca - Vas. Pop şi G. Paraschiv. Antrenor: Cristian Lupuţ

CS Mioveni: Fl. Croitoru - Ct. Alexe, Beţa (min. 39 eliminat), Burnea, Ed. Stoica - cpt. - Traşcu, Rob. Boboc (min. 79 C. Năstăsie), M. Şerban, Măzărache (min. 57 Rădescu) – Hergheligiu şi Alin Călin (min. 46 R. Lazăr). Antrenor: Daniel Opriţa
Au arbitrat: Mircea Ardelean (Arad) - Casian Băla (Arad) şi Călin Cimponeriu (Lugoj)


Rezultatele şi marcatorii etapei a 32-a a Ligii a II-a:

Joi, 25 aprilie
Chindia Târgovişte - Academica Clinceni 1-0
Liviu Mihai 20'

Vineri, 26 aprilie, ora 11:00
Luceafărul Oradea - CS Mioveni 2-2
George Paraschiv 30', Vasile Pop 57' / Andrei Hergheligiu 8', 42' - pen.
Energeticianul - UTA Arad 2-2
Vlad Tudorache 4', Alexandru Popescu 90+3' / Baudoin Kanda 58', Ciprian Rus 71'
Metaloglobus Bucureşti - Sportul Snagov 1-0
Ovidiu Herea 80'
Pandurii Târgu Jiu - CS Baloteşti 4-0
Gabriel Dodoi 2', 29', Andrei Blejdea 34', Hery Du-Ho Kim 88'
Aerostar Bacău - Dacia Unirea Brăila 9-0
Valentin Buhăcianu 2', 6', 61', 89', Ionuţ Chirilă 8', Rareş Băluţă 54' - autogol, Alexandru Ciocâlteu 56', Cătălin Vraciu 65', Alexandru Pop 87'
Universitatea Cluj - Ripensia Timişoara 2-3
ASU Politehnica Timişoara - ACS Poli Timişoara 0-1

Sâmbătă, 27 aprilie, ora 12:00
Petrolul Ploieşti - Daco-Getica Bucureşti 1-3

Duminică, 28 aprilie, ora 11:00
FC Argeş - SSC Farul Constanţa 0-1